Bijuteriile au fost printre cele mai căutate dovezi de iubire, de Valentine's Day. Care au fost cele mai populare cadouri
Iubirea e de aur. Sau de diamant. Sau de smarald. După buget. Valentine's Day a fost, pentru cei care şi-au permis, ocazia perfectă de a-şi declara dragostea într-un mod extravagant. Bijuteriile au fost printre cele mai căutate dovezi de iubire, mai ales pentru cei care au plănuit marea surpriză: inelul de logodnă și promisiunea unui nou început.
De Redactia Observator la 14.02.2022, 20:44Dragostea pluteşte în aer. Mădălina și prietenul ei vor sărbători Ziua Îndrăgostiţilor cu o cină romantică în oraș. Inelul care îi va lega pe viaţă a fost deja oferit. Dovezile concrete de iubire au fost primite cu bucurie la zi de sărbătoare. Magazinele de bijuterii au avut comenzi peste comenzi. Cele mai căutate au fost inelele de logodnă și verighetele, mai ales cele cu diamante. "Foarte mulţi clienţi optează pentru aceste diamante cu o tăietură în formă de princess-cut, o tăietură pătrată. Nu se mai caută atât aurul de 14-18 k, cât se caută platina", a declarat Răzvan Burcea, reprezentant magazin de bijuterii.
Unii şi-au dăruit inima, la propriu. În forme extravagante şi extrem de preţioase. "Sunt oameni care au venit şi ne-au cerut de exemplu, un diamant de peste un karat, sub formă de inimă, pe care să îl punem pe un inel de platină", a declarat Andrei Gheorghe, reprezentant magazin de bijuterii. Prețurile sunt pe măsura frumuseții. Dar, unde există dragostea, se găseşte o cale. Fericirea celui iubit nu are preţ. "Inelul de logodnă este ceva special şi îl oferi o singură dată. Şi atunci oamenii sunt dispuşi şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al aşteptărilor să aibă pretenţii ridicate", a declarat Andrei Gheorghe, reprezentant magazin de bijuterii.
Cum în pandemie am cheltuit mai puțini bani pe vacanțe, îndrăgostiții au avut de unde să fie generoşi. "Sesizăm o creştere cu aproximativ 50% mai ridicată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Inclusiv bugetele de care dau dovadă clienţii sunt suplimentate cu în jur de 70%", a declarat Răzvan Burcea, reprezentant magazin de bijuterii. Şi cei deja căsătoriți şi-au reînnoit dovezile de iubire prin cadouri cu însemnătate. Seturile de cercei, colierele și brățările cu diamante au fost printre cele mai vândute bijuterii.