Calendarul evenimentelor culturale din acest weekend: spectacole de teatru şi operă şi expoziţii pentru toate vârstele
Dacă nu aveţi planuri pentru aceste zile de weekend, venim noi cu propunerile. Pe listă sunt spectacole de teatru şi de operă, dar şi expoziţii pentru toate vârstele.
De Ana Maria Gheorghe la 09.11.2024, 14:02- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Când intri într-o sală de teatru, de expoziție sau de film, descoperi lumi de poveste. Opt povești vă propun pentru săptămâna care urmează. În primul rând, astăzi și mâine, la Opera Națională, intrați în lumea lui Giacomo Puccini. La 100 de ani de la dispariția marelui compozitor, peste 30 de artiști îi aduc un omagiu, într-un spectacol itinerant, care vă va purta prin spațiile necunoscute ale Operei. Muzică de geniu, decoruri și costume de basm, interpretare plină de emoție – rețeta unei seri memorabile.
Expoziții interesante și în Capitală
Sau poate vreți o porție de umor autohton. Iată cum sună anunțul de lansare a celui mai nou spectacol de la Teatrul Masca: Sfâșiați de durere anunțăm încetarea din viață a lui Bulă. Faimosul personaj de banc s-a prăpădit. Invităm toți românii să-i aducă un ultim omagiu celui care, în ultimii 60 de ani, ne-a bucurat viața. "Moartea și viața lui Bulă" este așadar un spectacol despre umorul nostru neaoș, înlocuit de umorul cu mănuși din era corectitudinii politice. Îl vedeți azi, mâine și pe 13 noiembrie la Teatrul Masca, doar dacă aveți peste 18 ani.
Teatrul ACT, în schimb, ne propune un spectacol pe cât de dur, pe atât de necesar. Dacă nu ați fost încă, mergeți să vedeți Fete și Băieți, joi pe 14 noiembrie. Începe simplu: un el și o ea se întâlnesc, se îndrăgostesc, se mută împreună și au doi copii. Dar piesa devine, treptat, o oglindă tulburătoare a abuzului și a nedreptății. Un one-woman show, o poveste spusă într-un decor simplu, de o singură voce, a actriței Raluca Aprodu. Pentru că astfel de povești nu au nevoie de artificii.
Mergem și la muzeu. De sâmbăta viitoare, se deschide expoziția "Luminile lui Caravaggio", la Muzeul Național de Artă Timișoara. Pentru prima oară în România, va fi expusă una dintre cele mai cunoscute picturi semnate de Caravaggio. Este vorba de acest tablou, Băiat mușcat de șopârlă, operă realizată în 1597, deci acum mai bine de patru secole. Expoziția mai cuprinde alte zeci de picturi realizate de artiști din cercul faimosului pictor. Le puteți admira până pe 28 februarie 2025, în Timișoara.
Avem parte de expoziții interesante și în Capitală. La Muzeul Antipa, aflați povestea expediției Belgica în Antarctica, condusă de exploratorul român Emil Racoviță. Călătoria a început în 1897, iar echipajul a petrecut 13 luni pe nava blocată în gheață. Expoziția de la Antipa include jurnalele lui Racoviță, microscopul și lupa folosite în expediție. Dacă ajungeți în zonă, treceți și pe la Muzeul Țăranului Român. Veți descoperi o comoară. Mâine este ultima zi a expoziției Altițe, dedicată vechilor cămăși tradiționale. Până săptămâna viitoare, tot aici vedeți ce povești ascund țesăturile românești, în expoziția Cronicile Covorului Roșu. Și… ceva inedit, weekendul acesta are loc o expoziție tactilă pentru nevăzători. O lume nevăzută, inspirată de Micul Prinț, până mâine seară în București.
Avem si lansari de carte luna aceasta. "Impreuna" este un volum plin de emotie, prin care descoperim un mare artist, Camelian Demetrescu, prin ochii sotiei sale. La 12 ani de la moartea pictorului si filosofului roman, Mihaela Mamali Demetrescu ii dedica un volum biografic, dupa o viata alaturi de el. Iar Monica Nistorescu semneaza Oul de struț, debutul sau literar, o culegere de proză foarte scurtă scrisă de-a lungul ultimilor opt ani.