Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cămătarii nu vor mai ieşi niciodată pe minus. ICCJ a decis că doar dobânda poate fi confiscată

Magistraţii Curţii Supreme iau o nouă decizie controversată, ce va fi pusă în aplicare în toate instanţele. De acum, statul va putea confisca de la cămătari doar banii obţinuţi ca dobândă, nu şi pe cei împrumutaţi. 

De la 29.01.2025, 19:36
WhatsApp
Vezi și:

Judecătorii de la Curtea de Apel Târgu Mureş, care au pe masă un dosar de camătă, au cerut clarificări de la Înalta Curtea pentru a vedea ce sumă trebuie să confişte. Decizia luată de magistrații de la ICCJ vine în completarea legii care prevede pedepsele aplicate pentru cămătarie. Până acum, în lege nu era specificat clar dacă se pot confisca banii împrumutați sau dobânda cerută de cămătari.

"Unele instanţe de judecată consideră că dincolo de pedeapsa, se aplică măsura confiscării, atât a sumelor de bani obţinute prin practicarea cămătăriei, a dobânzilor, cât şi a sumelor de bani iniţial date. Alte instanţe au considrat că sunt supuse confiscării numai sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii de cămătărie", explică Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.

Practic, de acum, în cazurile de cămătărie vor fi confiscate doar dobânzile obţinute de cămătari, nu şi sumele împrumutate. Membrii din clanul Caranilor, care au fost săltaţi în noiembri anul trecut şi puşi sub acuzare de procurorii DIICOT pentru 16 infracţiuni, printre care şi cămătărie, ar putea fi printre primii care ar putea juca această carte în instanţă. Iar un alt interlop de temut care ar putea rămâne cu banii neconfiscaţi este Robert Iancu, care cerea dobânzi de 100%. 

Decizia, interpretată ca un bonus

În lumea judiciară, decizia este interpretată ca un bonus pentru cei care trăiesc din cămătărie. "Absolut toate dosarele pe rol practic vor profita de aceasta decizie. Va fi foarte dificil pentru organele de anchetă să stabileasca exact care este cuantumul dobânzii comparativ cu suma principalaă finanţată pentru că de multe ori acestea sunt ascunse chiar în suma finanţată", explică Cătălin Crăciunescu, avocat.

Hotărârea va fi pusă în aplicare imediat după ce va fi publicată în Monitorul Oficial. Cămătăria se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni până la 5 ani. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

camatari dobanda bani iccj
Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Traseu modificat pentru autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va...
Fanatik.ro
Publicat 30.01.2025
Enigma speciei care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de...
spotmedia.ro
Publicat 28.01.2025
Cum să reduci costurile la cumpărături: Sfaturi practice pentru economisire
spotmedia.ro
Publicat 25.01.2025
MERCUR retrograd 2025. Zodiile afectate în următoarele luni
Gandul
Publicat 30.01.2025
Ar putea fi mâna Moscovei în accidentul de la Washington? Explicațiile unui...
Adevărul
Publicat 30.01.2025
Cum se înțelege Răzvan Simion cu socrul său. Ce spune Daliana Răducan despre...
A1
Publicat 30.01.2025
Horoscopul zilei de 31 ianuarie 2025. Taurii au nevoie de echilibru în viața...
CaTine
Publicat 30.01.2025
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat...
spynews.ro
Publicat 30.01.2025
„Tată, te rog, iartă-l!”. Mărturia cutremurătoare a tatălui ciclistei...
GSP
Publicat 28.01.2025
Celebrele brăţări spiralate dacice ar fi falsuri elaborate. Niciuna nu a fost...
Click.ro
Publicat 30.01.2025
Funcția Google prin care telefoanele Android devin imposibil de furat. Cum...
Useit
Publicat 30.01.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
O româncă din Germania și-a luat 5 apartamente și un teren. Cum a reușit:...
libertatea.ro
Publicat 30.01.2025
Lady Gaga a vorbit despre eșecul filmului „Joker: Folie à Deux” și reacția...
ZU
Publicat 30.01.2025
Tartă Tatin cu pere. Un desert clasic franțuzesc
Hello taste
Publicat 30.01.2025
Cum să folosești eficient alocațiile pentru copii în 2025
Deparinti
Publicat 30.01.2025
Cele mai bune seriale în care a jucat Hande Ercel. Combinația perfectă între...
Happy
Publicat 29.01.2025
Florin Piersic a împlinit 89 de ani! Ce dorință și-a pus marele actor
BZI
Publicat 28.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Corpi cetonici în urină: ce înseamnă, care sunt cauzele și când este...
Medicool
Publicat 30.01.2025