Antena LIVE

Curs valutar

Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, a câştigat 400 de zile de libertate

Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, a reuşit să îşi micşoreze pedeapsa după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu. Tânăra condamnată pentru o crimă oribilă, a câştigat 400 de zile de libertate.

De la 07.02.2019, 12:17
WhatsApp
Galerie (3)
Carmen Bejan a câştigat 400 de zile de libertate prin recursul compensatoriu Arhivă

Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, a reuşit să îşi micşoreze pedeapsa după intrarea în vigoare a recursului compensatoriu. Tânăra condamnată pentru o crimă oribilă, a câştigat 400 de zile de libertate.

Astfel, Carmen Şatran, fostă Bejan, îşi execută pedeapsa în penitenciarul Arad, una dintre cele mai noi închisori din România, inaugurate în anul 2001.

Cu toate acestea, studenta criminală de la Medicină a solicitat instanţei reducerea pedepsei din cauza condiţiilor improprii de deţinere.

Drept urmare, Carmen Şatran a câştigat 400 de zile de libertate prin legea recursului compensatoriu.

Pe acelaşi subiect

Până în prezent, Carmen Şatran, dar şi Sergiu Florea, complicele ei, au executat deja jumătate din pedeapsa de 20 de ani de închisoare primită pentru oribila crimă comisă în iulie 2009 într-un cămin al Universităţii de Medicină din Timişoara.

Ucis, tranşat şi băgat într-o valiză de cei doi studenţi

Victima celor doi studenţi este Trifu Schroth, un bărbat din Timişoara care ar fi plătit pentru a întreţine relaţii sexuale cu studenta de la Medicină.

Totul s-a întâmplat pe 31 iulie 2009, în jurul orei 16.00, atunci când Trifu Schroth a mers la căminul Facultăţii de Medicină, unde s-a întâlnit cu Carmen Bejan.

Procurorii au arătat că mobilul crimei ar fi fost refuzul fetei de a întreţine şi relaţii sexuale orale cu bărbatul.

Astfel, după ce au început să se certe, studenta a luat un spray lacrimogen pe care i l-a pulverizat bărbatului în faţă.

Ţipetele fetei au fost auzite de Sergiu Florea, prietenul fetei, care se afla pe hol. Acesta a intrat în cameră şi s-a năpustit cu pumnii asupra bărbatului.

Trifu Schroth a fost lovit până când şi-a pierdut cunoştinţa, moment în care Carmen Bejan a luat un cuţit şi l-a înjunghiat de trei ori în inimă.

Au urmat moment demne de un film de groază în care cei doi studenţi au pus la cale un plan de a scăpa de cadavru.

Astfel, au decis să tranşeze cadavrul, să îl bage într-o valiză şi să meargă într-o pădure pentru a-i da foc.

Ei au fost văzuţi de un paznic al căminului în timp ce transportau cadavrul în valiză şi ulterior au fost prinşi de Poliţie.

În anul 2011, ei au fost condamnaţi definitiv la câte 20 de ani de închisoare.

Alin Tarnovschi
carmen bejan carmen satran recurs compensatoriu
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025