Casă din Buzău cu trei copilași înăuntru, cuprinsă de flăcări. O fetiță de numai un an este în stare critică
Trei copii, cu vârste cuprinse între unu şi patru ani, au ajuns în stare gravă la spital, după ce încăperea în care se aflau a luat foc. S-a întâmplat în localitatea Tăbărăşti din judeţul Buzău.
De Redactia Observator la 23.03.2023, 10:24Cei trei copii au fost lăsaţi nesupravegheaţi şi, cel mai probabil, s-ar fi jucat cu focul.
Bebelușul a fost transportat în stare critică la spital
În doar câteva minute, camera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări. Unchiul lor, aflat într-o casă învecinată, a văzut incendiul şi a intrat în flăcări pentru a-i salva pe cei mici. Fetița de un an a suferit arsuri grave şi a fost transportată în stare critică la Spitalul Județean Buzău, în timp ce ceilalţi doi copii, de 3 și 4 ani, au fost intoxicați cu monoxid de carbon, iar acum se află în stare stabilă.