Veşti bune pentru familia regală! ANUNȚUL a fost făcut în această seară
În vremuri de grea încercare pentru Familia Regală, vin veşti bune din Senat. O iniţiativă legislativă reglementează statutul juridic al Casei Regale.
De Redactia Observator la 08.11.2017, 22:22În vremuri de grea încercare pentru Familia Regală, vin veşti bune din Senat. Acolo a ajuns o iniţiativă legislativă prin care se reglementează statutul juridic al Casei Regale a României.
În primul rând, Palatul Elisabeta care este acum dat în folosinţă nominal Regelui Mihai I ar urma să fie folosit de oricine este şeful Casei regale. Prima în ordinea de succesiune la tron este Principesa Margareta. În momentul în care va prelua şefia Casei Regale va primi, conform propunerii legislative, şi drepturile unui fost şef de stat: o indemnizaţie de 85% din cea a preşedintelui României, adică aproape 15 mii de lei lunar, plus un serviciu administrativ finanţat de stat, format din aproximativ 20 de angajaţi.
În acest moment, Casa Regală a României este un ONG şi este reprezentată de Fundaţia Principesa Margareta în toate proiectele pe care le desfăşoară cu instituţii din România, cu persoane sau cu organizaţii non-profit. Dacă proiectul va trece de Parlament, Casa Regala a României ar urma să devină instituţie juridică cu drepturi depline.