Noi căutări în pădurea în care criminalul în serie din Caracal şi-a îngropat una dintre victime
Poliţiştii, criminaliştii şi procurorii care anchetează cazul criminalului în serie din Caracal au revenit, astăzi, în pădurea de la marginea oraşului, acolo unde Gheorghe Dincă a îngropat rămăşiţele unei victime.
De Alin Tarnovschi la 06.08.2019, 14:01- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Poliţiştii, criminaliştii şi procurorii care anchetează cazul criminalului în serie din Caracal au revenit, astăzi, în pădurea de la marginea oraşului, acolo unde Gheorghe Dincă a îngropat rămăşiţele unei victime.
Anchetatorii au adus, astăzi, câini de urmă pentru a căuta alte eventuale probe în acest caz.
Ieri, Gheorghe Dincă i-a condus pe poliţişti în locul în care a îngropat un sac cu rămăşiţe umane despre care ar fi spus că este 'fata din aprilie'.
Concret, anchetatorii au aflat că rămăşiţele ar putea aparţine Luizei Mihaela Melencu, fata în vârstă de 18 ani, din Dioşti, care a dispărut pe 14 aprilie 2019.
Criminalul în serie nu le cunoştea pe fete după nume, ci după luna în care le-ar fi răpit, violat şi apoi ucis.
Rămăşiţe umane găsite într-o pădure de lângă Caracal
Gheorghe Dincă i-a condus pe anchetatori fix la locul în care a îngropat sacul cu cenuşă şi rămăşiţe umane, respectiv mai multe oase calcinate.
Criminalul în serie a explicat că a ucis-o pe Luiza la fel ca şi pe Alexandra Mâceşanu, iar apoi i-a ars cadavrul într-un butoi din curte.
A pus apoi cenuşa şi oasele calcinate într-un sac pe care l-a îngropat în pădurea de la marginea oraşului Caracal.
Anchetatorii au ridicat rămăşiţele şi le-au trimis la Bucureşti pentru expertiza ADN care va stabili dacă acestea aparţin Luizei Mihaela Melencu.