Cel mai în vârstă student din România a absolvit facultatea. Aurel și-a terminat masterul în istorie la 89 de ani
Cel mai în vârstă student din România, Aurel Voicu, a absolvit sâmbătă, la aproape 89 de ani, cursurile de masterat la Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, potrivit Agerpres.
De Redactia Observator la 08.06.2024, 14:05Născut în 17 iunie 1935, Aurel Voicu, inginer mecanic şi primar al oraşului Cugir până în 2004 şi viceprimar până în 2008, a urmat masteratul la "Cercetarea, conservarea şi valorificarea patrimoniului istoric", fiind pasionat de istorie.
Rectorul Daniel Breaz a spus, sâmbătă, la festivitatea de absolvire a promoţiei 2024, că Aurel Voicu este "un exemplu" şi că este "o onoare" pentru Universitatea "1 Decembrie 1918" să îl aibă ca absolvent.
A terminat facultatea la 89 de ani
Peste o mie de absolvenţi au participat sâmbătă la festivitatea organizată în Piaţa Cetăţii din Alba Iulia, printre aceştia aflându-se şi tineri din peste 30 de ţări, potrivit rectorului.
- O tânără din Gorj, singura româncă admisă în acest an la una dintre cele mai bune facultăţi din America. A...
- "Oamenii zic că sunt prea drăguță pentru asta". Jobul cu care o tânără stârnește controverse. Trebuia să...
- Vlad Pascu, primul eşec în faţa noii judecătoare. Şoferul drogat care a ucis doi tineri susţine că vrea să se...
"Sunteţi o promoţie aparte, sunteţi o promoţie specială, sunteţi o promoţie care, cu siguranţă, ne va aduce mândrie. Veţi fi o promoţie de succes, pentru că aşa au fost şi celelalte promoţii ale universităţii noastre", le-a transmis Daniel Breaz.
Înfiinţată în 1991, când avea o singură facultate, cea de Ştiinţe Umaniste, cu specializările Istorie şi Teologie Ortodoxă, şi un Colegiu Tehnic şi Economic, universitatea de stat din Alba Iulia are în prezent cinci facultăţi - de Istorie, Litere şi Ştiinţe ale Educaţiei, de Ştiinţe Economice, de Informatică şi Inginerie, de Drept şi Ştiinţe Sociale şi de Teologie Ortodoxă.