Cel puţin 33 de morţi în urma coliziunii a două autocare
Accident cumplit în Egipt! Două autocare s-au ciocnit în această dimineaţă vineri în apropiere de staţiunea balneară Sharm el-Sheikh.
De Redactia Observator la 22.08.2014, 08:59Accident cumplit în Egipt! Două autocare s-au ciocnit în această dimineaţă vineri în apropiere de staţiunea balneară Sharm el-Sheikh. Treizeci şi trei de egipteni au murit şi alte 41 de persoane au fost rănite, între care şi străini.
Printre răniţi figurează o ucraineană, doi saudiţi, între care o femeie şi un copil, precum şi un yemenit, a precizat un oficial din cadrul Ministerului Sănătăţii. . În prezent continuă să fie ridicate cadavre de la locul accidentului, ceea ce înseamnă că bilanțul morților ar putea crește.
Cele două autocare, primul venind de la Cairo al doilea de la Sharm el-Sheikh, au intrat în coliziune vineri dimineaţa, la 50 de kilometri de staţiunea balneară, în sudul peninsulei Sinai. Accidentele de circulaţie sunt frecvente în Egipt, unde drumurile sunt în stare proastă şi regulile de circulaţie nu sunt respectate întotdeauna.