Video Un supravieţuitor al avionului prăbuşit în Kazahstan a surprins ultimele imagini înainte de nenorocire
Un pasager care se află în avionul care s-a prăbuşit în Kazahstan a filmat ultimele imagini de la bordul aeronavei înainte de căderea mortală, care a ucis 38 de oameni. În videoclip se poate observa cum măştile de oxigen sunt căzute, iar o aripa a aeronavei este avariată.
Pe imaginile filmate de unul dintre supravieţuitori se poate observa că aripa avioanului este ruptă, iar aeronava este în cădere, oamenii în jur par însă să nu fie foarte panicaţi de nenorocirea ce are să urmeze. 29 au supravieţuit după ce avionul de pasageri operat de Azerbaijan Airlines a luat foc în momentul impactului cu solul, lângă oraşul Aktau din Kazahstan, după ce a deviat sute de kilometri de la ruta planificată.
Avionul transporta 62 de pasageri şi 5 membri ai echipajului, dintre care 38 au murit în accident. Autorităţile kazahe au declarat că supravieţuitorii, printre care se crede că se află şi doi copii, sunt trataţi într-un spital din apropiere. Ministerul de Externe al Azerbaidjanului a declarat că unii sunt în stare critică.
Care ar fi fost cauzele prăbuşirii
Avionul se îndrepta din capitala Azerbaidjanului, Baku, către oraşul rus Groznîi din Cecenia. O evaluare preliminară a sugerat că ambii piloţi au murit în accident. O înregistrare video neverificată a prăbuşirii pare să arate cum avionul ia foc în momentul impactului cu solul. O bucată de fuselaj a rămas intactă.
- Dezvăluire uriaşă făcută de Putin: Biden i-a propus în 2021 să amâne cu 10-15 ani aderarea Ucrainei la NATO....
- Trump şi Noua Ordine Mondială. Preşedintele ales al SUA vrea să cumpere Groenlanda, să anexeze Canada şi să...
- De la un oraş fantomă, la capital Crăciunului. Transformarea incredibilă a unei micuţe aşezări din SUA
- A murit Hudson Meek, cunoscut pentru filmul Baby Driver. Actorul de 16 ani a căzut dintr-o mașină aflată în...
- "Nu pot executa, am pierdut controlul". Mesajul dramatic transmis de pilotul avionului prăbuşit în Kazahstan: cum...
Mai mult de 50 de salvatori s-au grăbit să ajungă la faţa locului, reuşind să stingă incendiul. Oficialii kazahi au declarat ulterior că peste 150 de alvatori s-au aflat la faţa locului, în timp ce Ministerul Sănătăţii a declarat că un avion cu medici specialişti a fost trimis din Astana, capitala, pentru a trata răniţii.
Avionul s-a prăbuşit la sute de kilometri de ruta sa programată, pe ţărmul opus al Mării Caspice, după ceea ce serviciul de pază al aviaţiei din Rusia a declarat că a fost o urgenţă care ar fi putut fi cauzată de un atac de păsări.
Cutia neagră a aeronavei a fost recuperată
Oficialii nu au explicat de ce avionul a traversat marea, dar Reuters a notat că prăbuşirea a avut loc la scurt timp după ce atacuri cu drone au lovit sudul Rusiei. Activitatea dronelor a dus la închiderea aeroporturilor din zonă în trecut, iar cel mai apropiat aeroport rusesc de pe ruta de zbor a avionului a fost închis miercuri dimineaţă, a adăugat Reuters.
Principalul procuror pentru transporturi din Kazahstan, Timur Suleimenov, a declarat în cadrul unui briefing la Astana că a fost găsită cutia neagră a avionului, care conţine date de zbor pentru a ajuta la determinarea cauzei unui accident, a raportat Interfax.
Agenţiile de presă ruseşti au declarat că avionul zbura de la Baku la Groznîi în Cecenia, dar a fost redirecţionat din cauza ceţii din Groznîi.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰