Celebrare solemnă a Vigiliei Pascale, la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în noaptea de sâmbătă spre duminică
În noapte de sâmbătă spre duminică credincioșii romano-catolici vor celebra Vigilia Pascală, simbolizând trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat. În București, la Catedrala Sf. Iosif, celebrarea va începe la ora 23:00, fiind oficiată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.
De Redactia Observator la 20.04.2019, 08:26În noapte de sâmbătă spre duminică credincioșii romano-catolici vor celebra Vigilia Pascală, simbolizând trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat. În București, la Catedrala Sf. Iosif, celebrarea va începe la ora 23:00, fiind oficiată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.
În jurul orei 1.00, toţi credincioşii, preoţii şi IPS Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona "Cristos a înviat!", mergând în procesiune în jurul catedralei.
În Sâmbăta Sfântă, Biserica meditează în tăcere şi rugăciune pătimirea şi moartea lui Cristos şi nu celebrează în cursul zilei nicio acţiune liturgică. În schimb, noaptea are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale. Prin celebrarea din această noapte se exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat din morţi.
Vigilia Pascale, La Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, de la ora 23:00
La Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, celebrarea Vigiliei Pascale va începe la ora 23.00, fiind prezidată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu. Ritualul va începe în faţa bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale - simbol al lui Cristos Înviat -, de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor. În prezenţa acestei lumini, credincioşii ascultă apoi Vestirea solemnă a Învierii (Preconiul Pascal) şi Cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria Mântuirii, de la creaţie şi până la Învierea lui Cristos. Puţin timp înainte de miezul nopţii, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară, după 40 de zile de post, se va intona cântarea "Aleluia". La sfârşitul Sfintei Liturghii, în jurul orei 1.00, toţi credincioşii, preoţii şi IPS Ioan Robu, cu lumânările aprinse, vor intona solemn "Cristos a înviat!", mergând în procesiune în jurul Catedralei Sf. Iosif.
La Vatican, Papa Francisc va prezida, la ora 21.30 (ora României) celebrarea Vigiliei Pascale în Bazilica Sf. Petru din Vatican.
Duminică, în ziua Paştelui catolic, în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, PS Cornel Damian va prezida, la ora 10.30, Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului.
Papa Francisc ca oficia Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului
La Vatican, Papa Francisc va celebra, la ora 11.00 (ora României), Sfânta Liturghie solemnă a Învierii Domnului în Piaţa Sf. Petru. După celebrare, în jurul orei 13.00, Suveranul Pontif, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paşti şi va împărţi binecuvântarea Urbi et Orbi (către Cetate şi lume).
Ceremoniile din Săptămâna Sfântă au început încă de joi, când IPS Ioan Robu a prezidat, în Catedrala Sf. Iosif, Sfânta Liturghie a Crismei (a Uleiurilor Sfinte), la care au participat toţi preoţii diecezani şi călugări din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti. În timpul Sfintei Liturghii, preoţii participanţi au reînnoit făgăduinţele făcute în momentul primirii Tainei Sfintei Preoţii. La Sfânta Liturghie, au fost binecuvântate Uleiurile Sfinte, pe care preoţii din Arhidieceză le vor folosi timp de un an în administrarea Tainei Botezului, a Mirului (Confirmaţiunii) şi a Ungerii Bolnavilor.
În Joia Sfântă, Biserica celebrează instituirea Tainei Sfintei Euharistii (Împărtăşania) şi a Tainei Sfintei Preoţii de către Domnul nostru Isus Cristos, la ultima Cină.
În Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, în seara din Joia Sfântă, s-a celebrat Sfânta Liturghie a Cinei Domnului, prezidată de IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. În cadrul celebrării, în amintirea gestului de umilinţă pe care Isus l-a făcut faţă de apostoli la ultima Cină, episcopul a spălat picioarele a 12 persoane din comunitatea catedralei.
Suveranul Pontif a spălat picioarele a 12 deținuți
La rândul său, Papa Francisc, în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la Centrul de detenţie din Velletri, oraş în apropiere de Roma, a spălat picioarele a 12 deţinuţi. Este a cincea oară când Papa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie din Joia Sfântă într-o închisoare: în 2013 a fost într-un Centru de detenţie pentru minori din Roma, în 2015 la închisoarea Rebibbia, în 2017 în Închisoarea de maximă securitate din Paliano (Lazio), iar în 2018, în închisoarea "Regina Coeli” din Roma.
În Vinerea Sfântă, credincioşii romano-catolici au ţinut post (au mâncat doar o dată în zi pe săturate) şi abstinenţă (abţinere de la carne). În această zi nu se celebrează Sfânta Liturghie, dar după-amiaza a avut loc o comemorare a Pătimirii şi Morţii lui Cristos şi venerarea Sfintei Cruci.
În Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, a avut loc Calea Crucii (Via Crucis), o devoţiune în cinstea pătimirilor Domnului nostru Isus Cristos, care constă în parcurgerea unui itinerar reprezentând drumul lui Isus Cristos cu Crucea pe umeri de la palatul lui Pilat până la Calvar, unde a fost răstignit şi a murit. Itinerarul are 14 opriri, numite staţiuni.
La Vatican, Papa Francisc a prezidat Comemorarea Patimii Domnului în Bazilica Sf. Petru. Suveranul Pontif a participat la Calea Crucii de la Colosseum. În acest an, meditaţiile pentru cele 14 staţiuni ale Căii Crucii de la Colosseum au fost scrise de Sora Eugenia Bonetti, o călugăriţă italiancă din congregaţia surorilor Consolatei, preşedinta Asociaţiei Slaves No More.