Antena LIVE
Video

Pasionații de echitație se pot înscrie la cursuri de călărit la centrul din Mitocul Dragomirnei

Indiferent dacă sunteţi adulți sau copii, o lecție de echitație este oricând binevenită. Dacă aveţi drum prin judeţul Suceava şi sunteţi pasionaţi sau doar curioşi să fiţi iniţiaţi în tainele călăriei, trebuie să ştiţi că de curând, chiar în mijlocul naturii, în comuna Mitocu Dragomirnei şi-a redeschis porțile un centru de echitaţie. Şi dacă nu vreţi să învăţaţi să călăriţi, puteţi doar să vă împrieteniţi cu animalele şi să le hrăniţi.

De la 06.06.2021, 15:14

Instructorii transmit că este foarte important ca mai întâi să ne descoperim pasiunea pentru echitație și foarte important să creăm o conexiune cu animalul încă de la început.Tot ei consideră că este necesar ca cei interesați să realizeze cât mai des aceste ore de echitație, cel puțin două pe săptămână, deoarece ele ajută la formarea musculaturii pentru începători.

La fel de importantă este și atitudinea pe care fiecare persoană o adoptă atunci când stă în șa, lucru care se poate deprinde cu ușurinţă prin participarea cât mai frecventă la lecțiile de călărie. Un alt aspect foarte important este legătura pe care fiecare o realizează cu animalul, conexiune despre care cei pasionați spun că este unică.

Mitocul Dragomirnei, un loc feeric pentru turiști

Redeschiderea centrului oferă pasionaților de echitație, pe lângă posibilitatea de a se înscrie la cursuri și posibilitatea de a vizita animalele precum si oportunitatea de a ajuta proprietarii la întreținerea sau chiar hrănirea cailor. De asemena, au fost puse la dispoziție și câteva țarcuri cu animale domestice precum iepuri, gâște, rațe sau găini, prilej unic pentru copiii care locuiesc la oraș si nu au posibilitatea de a interacționa zilnic cu astfel de animale.

Mitocul Dragomirnei este o locație într-un cadru natural deosebit, aflată în județul Suceava, destinată atât localnicilor cât mai ales turiștilor care doresc să se bucure de un peisaj natural deosebit.

Ți-a plăcut acest articol?

echitatie suceava cai
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024