Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Ceva imposibil, ceva de strigat la cer!". Aproape 200 de oameni, printre care copii, dar și bolnavi de cancer, topiţi de căldură într-un tren blocat în câmp

165 de pasageri au aşteptat, ieri, trei ore, în mijlocul câmpului, să sosească mecanicii şi să repare trenul lor care călătorea de la Craiova la Bucureşti. Printre ei erau copii, dar şi bolnavi de cancer. N-au avut parte nici de aer condiţionat şi nici de apă. Ministrul Transporturilor recunoaşte că infrastructura lasă de dorit şi le recomandă călătorilor să aibă apă la ei. 

De la 21.07.2022, 08:47
WhatsApp
Vezi și:

Trenul abia plecase de 15 minute din Craiova, cu 165 de pasageri, când s-a oprit brusc în mijlocul câmpului.

"La locomotivă s-a rupt pantograful. 

Lume în vârstă, deja le este rău. Căldura a început să vină din ce în ce mai tare".

Oamenii au cerut să fie duşi cu autocarele măcar până la următoarea gară, la 5 kilometri distanţă.

Pe acelaşi subiect

"Au zis că nu au contract pentru aşa ceva. În fine, au zis că nu au nicio soluţie decât oamenii să aştepte să se rezolve problema cu cablul respectiv".

Călători topiţi de căldură într-un tren blocat în câmp

Fără apă, mâncare sau aer condiţionat, pe o căldură infernală, oamenii au aşteptat trei ore să vină mecanicii şi să repare trenul.

"Dacă am fi ştiut că stăm 6 ore în tren, cât faci până în Tenerife, cu avionul, nu mai veneam cu trenul".

Una dintre pasagere mergea la fiica ei, la Braşov, unde urmează un tratament împotriva cancerului. 

"Mama, fiind bolnavă de cancer, nu avea voie să stea în căldură. Implicit are şi medicamente la ea, care trebuiau păstrate corespunzător".

Peste 20 de persoane din tren aveau bilete de avion, unii către vacanţe, alţii către locurile de muncă din străinătate. 

"Pierdem biletele de avion, toti avem avionul la 2 nu stiu dacă mai apucăm". 

Trenul a ajuns în Bucureşti cu o întârziere de aproape 4 ore

Trenul s-a pus din nou din mişcare şi a ajuns în Caracal, unde a urmat o nouă oprire lungă. Unii călători au preferat să schimbe vehiculul şi să meargă la destinaţie cu microbuzul sau taxiul. Trenul a ajuns în Bucureşti cu o întârziere de aproape 4 ore. 

"Avem programari la doctor, avem peste tot".

"Ceva imposibil, ceva de strigat la cer". 

Ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a recunoscut că infrastructura feroviară este într-o stare proastă. Şi a venit şi cu un sfat pentru călători: "Eu cred că în perioada asta e bine să fie... Să aibe... Să stea bine cu hidratarea, dacă vreţi".

CFR a anunţat că o comisie de cercetare a fost trimisă la faţa locului pentru a stabili cauzele incidentului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tren tren blocat canicula
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025