Cine este proprietarul stânei unde un copil a fost ținut pe post de sclav timp de 5 ani. Minorul ar fi fost adus să muncească chiar de tatăl său
Descoperire şocantă la o stână din judeţul Braşov. Timp de mai mulţi ani, un copil de 13 ani a muncit ca un sclav şi a fost ţinut într-o cuşcă. Era înfometat şi bătut de către proprietarul stânei dacă nu-şi ducea sarcinile până la capăt.
De Claudiu Loghin la 03.04.2024, 13:50Victima are în acest moment, potrivit polițiștilor, vârsta de 13 ani. Ancheta a scos la iveală faptul că în perioada anilor 2018-2022 acest copil ar fi fost ținut sclav la o stână. Ar fi fost agresat în mod repetat, adăpostit într-o cușcă de la stână fără minime condiții de igienă și ținut într-o continuă stare de aservire.
Era supus chiar și la agresiuni din partea celor care sunt proprietari ai stânei în cazul în care nu își îndeplinea sarcinile repartizate. Dosarul acestui șir de infracțiuni a fost trimis în judecată în ianuarie de DIICOT, însă din acest dosar a fost disjuns o altă cauză în care astăzi s-au făcut aceste percheziții.
Cine este proprietarul stânei
Surse din cadrul anchetei vorbesc despre faptul că proprietarul acestei stâne, respectiv cel care l-ar fi ținut sclav pe acest minor este viceprimar în comuna din această zonă. Am stat de vorbă cu fiul viceprimarului, nu am reușit să vorbim cu viceprimarul, fiul neagă aceste acuzații, spune că cel care l-ar fi adus la muncă pe minor e chiar tatăl acestuia, care era plătit pentru munca pe care el o depunea la stână și la grajduri.