Antena LIVE

Curs valutar

Cioloş, pas important pentru un NOU mandat de premier: Platforma “România 100″. Un Guvern cu miniştri puţini şi permanentizarea Comisiei de Tăiat Hârtii

Prim-ministrul Dacian Cioloş a dat publicităţii, luni seara, Platforma 100 care cuprinde principiile şi proiectele pe care vrea să le aplice în cazul în care va rămâne prim-ministru, platforma conţinând 10 principii de bază, un program de măsuri pentru primele 100 de zile ale viitoarei guvernări şi un portofoliu de proiecte naţionale.

De la 18.10.2016, 13:07
WhatsApp

Prim-ministrul Dacian Cioloş a dat publicităţii, luni seara, Platforma 100 care cuprinde principiile şi proiectele pe care vrea să le aplice în cazul în care va rămâne prim-ministru, platforma conţinând 10 principii de bază, un program de măsuri pentru primele 100 de zile ale viitoarei guvernări şi un portofoliu de proiecte naţionale.

”Am promis că nu voi candida în aceste alegeri şi că nu mă voi implica politic pe durata acestui mandat. Decizia mea rămâne fermă, iar Guvernul pe care îl conduc rămâne unul independent. Mandatul de premier pe care l-am preluat în noiembrie 2015 a avut obiectivul de a asigura stabilitatea politică şi economică a ţării. Totodată, a avut rostul de a da partidelor politice răgazul necesar să se reformeze, să recâştige încrederea oamenilor, să se deschidă mai mult spre societate”, a scris Dacian Cioloş în preambulul platformei sale.

Premierul constată că unele formaţiuni politice au evitate reformarea păstrându-şi modul de raportare la alegători. Cioloş susţine că a încercat să arate că România poate fi guvernată altfel: onest, corect şi integru. ”Nu totul a mers bine, dar am încercat să corectăm cu onestitate greşelile făcute. Dar, tocmai pentru că acum am această experienţă, cred că schimbarea poate să continue. Din punctul meu de vedere, un proiect de guvernare după alegerile din 11 decembrie 2016, ar trebui dezvoltat în baza unor principii asumate public, susţinute de partidele, de oamenii politici, de grupurile civice sau organizaţiile societăţii civile, de oamenii de afaceri, de fiecare dintre noi, cei care credem că această schimbare e necesară”, a afirmat Cioloş.

Premierul a explicat că numele de Platforma 100 vine de la apropiata celebrare a centenarului Marii Uniri. ”De aceea, vă propun Platforma #Romania100 – România la 100 de ani - 10 principii ale unei guvernări pentru cetăţeni, însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care cred că ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor. O platformă pentru a ne recâştiga încrederea în România şi în noi înşine”, a spus şeful Guvernului.

Cele 10 principii ale lui Cioloş, în formularea sa, sunt: ”1. susţin o Românie fără corupţie; 2. susţin o Românie cu o clasă politică responsabilă; 3. susţin o Românie guvernată cu bun simţ; 4. susţin o Românie în care fiecare munceşte şi este plătit cinstit; 5. susţin o Românie fără sărăcie; 6. susţin o Românie cu o economie competitivă; 7. susţin o Românie cu adevărat educată; 8. susţin o Românie sănătoasă; 9. susţin o Românie care contează în Uniunea Europeană şi NATO; 10. susţin o Românie a tuturor românilor.”

Cioloş susţine că eradicarea corupţiei trebuie făcută la nivelul de jos în care românii să refuze să mai dea mită pentru servicii la care sunt îndreptăţiţi însă arată că este nevoie şi de un semnal dat de clasa politică. ”Nicio forţă politică din România nu trebuie să pună oprelişti luptei împotriva corupţiei, să slăbească justiţia şi statul de drept”, arată Cioloş.

În ce priveşte responsabilitatea clasei politice, actualul premier avertizează că există riscul ca, după alegeri, România să fie condusă de oameni cercetaţi sau condamnaţi penal. ”La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică şi onestitate, nu de populism şi demagogie. Merită un Parlament ai cărui membri respectă justiţia, care ţin cont de nevoile şi de aşteptările societăţii, care lucrează pentru ţară, nu pentru interese private. România are nevoie de oameni politici, demnitari şi oameni de stat vizionari, în serviciul cetăţenilor”, crede Cioloş.

În al treilea rând, guvernarea ”cu bun simţ” a României presupune, în opinia lui Dacian Cioloş, ”o reformă profundă a administraţiei şi de crearea unui corp administrativ competent, integru” astfel încât ”respectul pentru cetăţeni trebuie scris în ADN-ul administraţiei”.

În ce priveşte crearea de locuri de muncă, Cioloş îşi propune ca oportunităţile să nu apară doar în marile centre urbane ale ţării, ci şi în judeţe cu o sărăcie accentuată, iar pentru aceasta este nevoie de consolidarea capitalului autohton, în paralel cu stimularea investiţiilor străine.

În domeniul protecţiei sociale, este nevoie, crede premierul, de continuarea reformei asistenţei sociale. ”Aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte în sărăcie. Un copil din trei abandonează şcoala. Avem unul dintre cele mai ineficiente sisteme de asistenţă socială din Europa. În loc să fie sprijiniţi, cei mai săraci dintre noi sunt puşi pe drumuri, sunt folosiţi ca masă de manevră electorală. România are nevoie de un nou concept de incluziune socială, bazat pe activarea economică a celor în nevoie”, precizează Cioloş.

Competitivitatea economică se poate obţine prin investiţii majore în infrastructură, politici de reducere a dezechilibrelor între regiuni şi de maximizarea efectelor investiţiilor publice. ”La aproape 100 de ani de la Marea Unire, România nu are o autostradă care să treacă munţii. Polul sărăciei din Europa este la noi şi există dezechilibre majore de dezvoltare între regiuni. La asta ne-au adus inconsecvenţa, incapacitatea de a duce până la capăt proiecte şi de a avea abordări strategice, sistemele arbitrare de a distribui banii cu scopul de a «cumpăra» primari pentru campania electorală”, constată Cioloş.

El îşi propune, în al şaptelea rând, creşterea calităţii sistemului de educaţie prin recredibilizarea ierarhiilor din învăţământul românesc şi creşterea calităţii educaţiei în mediul rural. ”În România de azi avem un sistem de educaţie în mare parte decredibilizat de interese partinice şi de non-valori, subfinanţat, un sistem în care dascălii oneşti sunt sufocaţi de hăţişuri de interese. Avem un sistem care îi exclude pe cei săraci sau pe cei din zonele rurale, în care liceele tehnice şi agricole au fost neglijate, în care multe universităţi au devenit fabrici de diplome. La 100 de ani, România merită altceva, românii merită mai mult”, susţine primul-ministru.

Obiectivul ”România sănătoasă” ar putea fi atins prin stoparea exodului medicilor, eliminarea corupţiei şi a intereselor politice din sistem. ”Este nevoie de un program de modernizare a infrastructurii spitaliceşti, de un plan naţional de resurse umane pentru reprofesionalizarea administraţiei şi a managementului în sistemul medical din România, de un sistem transparent, meritocratic, etic, care să pună pacientul în centrul său. Trebuie să creştem accesul şi calitatea serviciilor medicale la sate şi în oraşele mici şi mijlocii. România la 100 de ani are nevoie de spitale noi, are nevoie de performanţă, nu numai în clinicile de vârf, ci în fiecare spital obişnuit”, scrie Cioloş.

Pe plan extern, Cioloş vrea ca România să fie parte a nucleului dur de ţări care-şi propun consolidarea proiectului european astfel încât România să devină ”ancora din Est a Europei unite”, în paralel cu susţinerea Moldovei pentru aderarea la Uniunea Europeană. În plus, ţara noastră ar trebui să rămână cel mai de încredere partener al SUA în Europa de Est.

”România tuturor românilor” este, în viziunea lui premierului, o ţară care păstrează şi întăreşte legăturile cu cetăţenii ei stabiliţi peste hotare şi capabilă să-i adune pe cei de aici în jurul unui set de valori comune.

Sursa: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dacian ciolos eveniment
Întrebarea zilei
Aveţi poliță facultativă de asigurare a locuinței?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România care este cea mai modernă din Europa în domeniul ei. Are...
Fanatik.ro
Publicat 29.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Cele trei ZODII norocoase care se pot îmbogăți de pe urma moștenirilor. Mihai...
Gandul
Publicat 28.09.2024
Ion Iliescu: „Am un zâmbet de Dacie”. Ce spune fostul președinte despre...
Adevărul
Publicat 29.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 30 septembrie 2024. Taurii sunt calculați. Află ce se...
CaTine
Publicat 29.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
Un fanatic al fotbalului ridică în picioare stadioane, dar nu cu mingea »...
GSP
Publicat 29.09.2024
Horoscop octombrie 2024. Schimbări dramatice, decizii importante, șanse unice...
Click.ro
Publicat 29.09.2024
Misterul din Groapa Marianelor a fost elucidat. Ce ar fi zgomotul care se aude din...
Useit
Publicat 28.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
Au ruginit echipamentele la Centrala de la Iernut, Mureș, un proiect de 268 de...
libertatea.ro
Publicat 29.09.2024
O fotografie cu Jason Kelce la bustul gol a devenit virală pe internet:...
ZU
Publicat 29.09.2024
Pui Marsala. Rețetă de pui cremos cu ciuperci, în sos de vin
Hello taste
Publicat 29.09.2024
Rețete sănătoase de smoothie pentru gravide. Ce recomandă nutriționiștii să...
Deparinti
Publicat 29.09.2024
Cum va arăta România în 2050. O populație îmbătrânită...
ziare.com
Publicat 29.09.2024
Sherlyn le răspunde criticilor în privința creșterii copilului său. Ce...
Happy
Publicat 27.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Care sunt efectele terapeutice ale masajului cu bețe de bambus. Cu ce se...
Medicool
Publicat 29.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024