Antena LIVE

Curs valutar

Cireşe vândute la preţuri astronomice în pieţele din România. Cât costă un kilogram din cele mai scumpe fructe (Foto)

Cireşele au devenit, în mod oficial, cele mai scumpe fructe din lume vândute pe tarabele din pieţele româneşti.

De la 11.05.2018, 15:05
WhatsApp
Galerie (4)
Cireşe vândute la preţuri astronomice în pieţele din România. Cât costă un kilogram din cele mai scumpe fructe Observator

Cireşele au devenit, în mod oficial, cele mai scumpe fructe din lume vândute pe tarabele din pieţele româneşti.

În această dimineaţă, oamenii care au mers la piaţă au rămas şocaţi să afle că un kilogram de cireşe importate din Argentina valora 150 de lei (43 de euro).

Totuşi, pieţarii au făcut rost şi de o variantă mai scumpă a 'scumpelor' cireşe.

Pe acelaşi subiect

Astfel, deşi pe preţul cireşelor de 150 de lei scria mare şi clar că fructele sunt foarte-foarte dulci, pieţarii au scos la vânzare un alt sortiment de cireşe despre care au spus că sunt mult mai dulci şi pe care le vindeau cu 200 de lei/kg.

Comparativ, în această perioadă, un kilogram de cireşe costă, în Statele Unite ale Americii, aproximativ 12 dolari, iar în Marea Britanie costă 10 lire.

Drept urmare, preţul practicat de pieţarii din România a întrecut orice aşteptări, dar şi orice alt preţ din întreaga lume.

Tot astăzi, preţul unui litru de benzină era de 5,75 lei, ceea ce înseamnă că un kilogram de cireşe foarte-foarte-foarte dulci s-a tradus prin 34,7 litri de benzină, combustibil cu care un autoturism ar putea parcurge cu uşurinţă... 500 de kilometri.

Opt cireşe au costat, astăzi, într-o piaţă din Bucureşti, nu mai puţin de... 15 lei.

Cu aceeaşi sumă cu care s-ar putea cumpăra un kilogram de cireşe, o familie de români ar putea achita factura la curent, ar putea cumpăra mâncare pentru o săptămână sau ar putea cumpăra rechizitele necesare pentru un elev.

Un reportaj marca Observator despre preţul exagerat al cireşelor, puteţi urmări, în această seară, începând cu ora 19.00, la Antena 1.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Credeți că scrisul de mână are beneficii care nu pot fi înlocuite de tehnologie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
În ce trebuie să ții orezul înainte să-l gătești. Va avea o calitate...
Fanatik.ro
Publicat 03.10.2024
Centrele de date au o problemă și trebuie să alegem: Mai puțină poluare sau...
spotmedia.ro
Publicat 03.10.2024
„Ciclonul Fechet” – a stârnit furtuna și acum dă vina pe meteorologi
spotmedia.ro
Publicat 01.10.2024
Patru zodii binecuvântate după 5 octombrie. Oportunități uriașe pentru...
Gandul
Publicat 03.10.2024
Prețurile speciale cu care se vinde mâncarea românească în una dintre cele...
Adevărul
Publicat 03.10.2024
Radu Vâlcan, imagini de pe patul de spital. Cu ce probleme se confruntă...
A1
Publicat 03.10.2024
Horoscopul zilei de 4 octombrie 2024. Berbecii au parte de o resetare în zona...
CaTine
Publicat 03.10.2024
Cum i-a spus Karmen Simionescu fiicei sale că va divorța de Bogdan Căplescu....
spynews.ro
Publicat 03.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Faceți cunoștință cu românul declarat Tezaur Uman Viu. El produce cea mai...
Click.ro
Publicat 03.10.2024
O cometă nemaivăzută din Epoca de Piatră vizitează iar Pământul în...
Useit
Publicat 03.10.2024
Ce se întâmplă când auzi cucuveaua cântând
Redacţia.ro
Publicat 03.10.2024
VIDEO. Turiștii privesc îngroziți cum mai mulți asasini îl execută pe un...
libertatea.ro
Publicat 03.10.2024
Selena Gomez a strălucit în timpul vizitei sale la New York. Diva a purtat două...
ZU
Publicat 03.10.2024
Gem de mere. Rețeta simplă a celui mai aromat gem
Hello taste
Publicat 03.10.2024
Puncte albe pe gingia bebelușului. Ce sunt și care sunt cauzele nodulilor Bohn
Deparinti
Publicat 03.10.2024
Avertismentul economiștilor pentru români: „Va fi jale în...
ziare.com
Publicat 03.10.2024
Julián Gil își sperie din nou fanii cu starea precară de sănătate. “Corpul...
Happy
Publicat 03.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre tulburările de somn și diabet. Cum afectează lipsa odihnei...
Medicool
Publicat 03.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024