Cod galben de NINSORI în mai multe judeţe! La Piatra Neamţ ninge de câteva ore (VIDEO)
Iarnă în toată regula la Piatra Neamţ. Ninge de câtvea ore, iar zăpada s-a aşternut, însă pentru moment nu este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire.
De Redactia Observator la 28.11.2016, 11:34Iarnă în toată regula la Piatra Neamţ. Ninge de câteva ore, iar zăpada s-a aşternut, însă pentru moment nu este necesară intervenţia utilajelor de deszăpezire.
La această oră, în judeţul Neamţ este în vigoare un cod galben de vreme rea până la ora 14:00. La altitudini de peste 1700 m, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 80 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.
De asemenea, codul galben mai vizează judeţele Suceava şi Braşov.
- Tehnologia care revoluţionează smartphone-urile! Cercetătorii au creat bateria care se încarcă în câteva...
- VIDEO VIRAL: O bătrânică tupeistă zgârie cu cheia maşinile parcate pe o stradă din Cluj
- Accident oribil în timpul unui show Cirque du Soleil. O gimnastă olimpică s-a prăbuşit de la înălţime, sub...
Metorologii au emis ieri o informare meteo de vreme rea, valabilă până marți, ora 23:00. Potrivit ANM, vor fi perioade de timp în care se vor semnala precipitaţii în majoritatea regiunilor, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse, mai ales la munte, 15...20 l/mp.
Astăzi, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării, unde valorile termice vor marca o scădere accentuată.
În noaptea de luni spre marţi (28/29 noiembrie) şi pe parcursul zilei de marţi (29 noiembrie), vremea se va răci în toată ţara, va ninge şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse este posibil să se depună strat de zăpadă.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi 50...60 km/h. Îndeosebi în zonele de munte se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi rafale de peste 60...70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.