Sudul ţării, sub cod galben de NINSORI şi VISCOL. Vezi HARTA ZONELOR AFECTATE
Ninge în Capitală şi mai multe judeţe din sudul ţării, la această oră fiind în vigoare o avertizare cod galben de ninsori şi vânt puternic.
De Redactia Observator la 17.01.2017, 07:18Ninge în Capitală şi mai multe judeţe din sudul ţării, la această oră fiind în vigoare o avertizare cod galben de ninsori şi vânt puternic.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând de aseară, de la ora 23.00, până astăzi, la ora 14.00, este valabilă o avertizare cod galben de ninsori şi viscol în patru judeţe din sudul ţării. În acelaşi timp, tot luni seară a intrat în vigoare o informare meteo de vânt puternic şi ninsori slabe pentru alte judeţe din sudul ţării.
Judeţele vizate de alerta ANM sunt Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi şi Constanţa.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 40...50 km/h, iar local în judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea şi Vrancea rafalele vor depăşi 55...60 km/h. În Banat, Oltenia, jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea temporar vor fi ninsori în general slabe.
- Autorul atacului armat de la clubul Reina din Istanbul A FOST CAPTURAT. Primele IMAGINI după arestare
- Gabriela FIREA, discuţii cu un reprezentant Vier Pfoten despre protejarea animalelor pensionate de la CIRCUL GLOBUS
- O nouă înregistrare EXPLOZIVĂ cu Sebastian Ghiţă. DOCUMENTE BOMBĂ privind plagiatul Laurei Codruţa Kovesi
În Capitală, temporar vântul va atinge 40...50 km/h şi vor fi intervale de timp în care va ninge slab.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 16 ianuarie, ora 23 – 17 ianuarie, ora 14
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori moderate cantitativ, temporar viscol;
Zone afectate: Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi şi Constanţa
În judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Călăraşi şi Constanţa rafalele de vânt vor depăşi 55...60 km/h şi temporar vor fi ninsori moderate cantitativ, viscolite.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 16 ianuarie, ora 23 – 18 ianuarie, ora 20
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori slabe;
În intervalul menţionat în regiunile din sudul şi sud-estul ţării vântul va avea intensificări cu viteze de 40...50 km/h, iar local în judeţele Ialomiţa, Buzău, Brăila, Tulcea şi Vrancea rafalele vor depăşi 55...60 km/h. În Banat, Oltenia, jumătatea de sud a Munteniei şi în Dobrogea temporar vor fi ninsori în general slabe.
În zona municipiului Bucureşti temporar vântul va atinge 40...50 km/h şi vor fi intervale de timp în care va ninge slab.
În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și