Controale de amploare în Cluj, după ce localnicii s-au plâns de mirosul insuportabil. Autorităţile au ignorat sesizările activiştilor de mediu
De câteva zile, clujenii se plâng de un miros insuportabil care se simte în tot oraşul. Şi nu e de vină groapa de gunoi de la Pata Rât, care a fost ecologizată şi desfiinţată de câţiva ani, ci chiar Centrul de Management Integrat al Deșeurilor, care ar fi trebuit să rezolve problema gunoaielor. Numai că, firma de salubrizare şi Consiliul Judeţean ar fi administrat-o defectuos. Sunt controale acum de la toate instituţiile.
De Redactia Observator la 30.08.2023, 09:09Fie că locuiesc langă aeroport, în cartierele Mărăști sau Mănăștur, clujenii din toate zonele abia dacă pot ieşi din case din cauza mirosului înţepător şi insuportabil.
Localnică: Probabil că vântul aduce din Pata Rât acest miros care este înfiorător. deci l-am simţit şi din păcate ar trebui să se facă ceva cu Pata Rât. Nu poate acest oraş să fie afectat de această problemă
Localnică: Auzeam pe un băiat care povestea că de fapt vine de la groapa de gunoi, noi am crezut că vine de la Canalul Morii. Se pare că de la groapa de gunoi.
Oamenii au înroşit telefoanele tuturor instituţiilor din judeţ care ar putea să îi lămurească cu privire la provenienţa mirosului, iar cei de la Garda de mediu au trimis mai multe echipe de verificare în teren. Şi aplicaţia primariei, MY-CLUJ s-a blocat ieri din cauza numărului mare de sesizări din partea locuitorilor. Primărul oraşului, Emil Boc, a transmis că a cerut controale inclusiv la staţia de epurare a apelor uzate din oraș, întrucât mirosul simţit este unul de canalizare, dar nu s-au găsit nereguli.
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca: La rampa de la Pata Rât nu este nicio problemă, nu s-a făcut nicio mişcare. Este intactă, nu există nicio problemă.
Pe de altă parte, activiştii de mediu susțin că mirosul vine de la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, care apartine Consiliului Judeţean şi care se află la aproximativ şapte kilometri de centrul municipiului. Deşi au făcut de-a lungul timpului sesizări cu privire la modul în care sunt gestionate deşeurile aici, autorităţile nu au luat măsuri.
Szakacs Istvan, activist de mediu: Eu am filmat în ani de zile de zeci de ori cu drona cu camera faptul că aici în corpul depozitului sunt saltele, cauciucuri. Am sesizat de multe ori Garda de mediu şi de cele mai multe ori nici nu au răspuns.
Consiliul Judeţean Cluj nu a dorit să comenteze nimic pe marginea acestui subiect.