Antena LIVE

Curs valutar

Trei copii din Bihor, grav răniţi după ce au intrat cu o motocicletă într-un zid de cărămidă

Trei copii din Bihor au fost grav răniţi, iar unul dintre ei a ajuns în comă la spital, după ce au intrat cu o motocicletă într-un zid de cărămidă.

De la 03.08.2018, 10:15
WhatsApp
Trei copii au fost raniti intr-un accident de motocicleta in Bihor Arhivă

Trei copii din Bihor au fost grav răniţi, iar unul dintre ei a ajuns în comă la spital, după ce au intrat cu o motocicletă într-un zid de cărămidă.

Cei trei băieţi în vârstă de 14, respectiv 15 ani au băut toată noaptea, iar apoi s-au gândit să facă o plimbare cu motocicleta unuia dintre ei.

Totul s-a întâmplat în noatea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02.00, pe DJ 768, în afara localităţii Lăzăreni din Bihor.

"Un minor de 15 ani, din localitatea Cărăndeni, județul Bihor, în timp ce conducea un motociclu, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice (0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat), a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, motociclul a intrat în coliziune frontală cu un zid din cărămidă de pe partea dreaptă a direcției sale de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile, în partea stângă", arată un comunicat al Poliţiei bihorene.

Pe acelaşi subiect

În urma accidentului, un băiat în vârstă de 14 ani a suferit multiple leziuni şi traumatisme a ajuns în comă la spital, în timp ce ceilalţi doi au suferit răni grave, însă viaţa lor nu este în primejdie, scrie ebihoreanul.ro.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pe numele minorului de 15 ani care a condus motocicleta.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigantul elvețian care deschide o nouă fabrică în România. Va fi a treia...
Fanatik.ro
Publicat 05.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Arma care ar îngenunchea economia Rusiei și i-ar ruina mașinăria de război....
Adevărul
Publicat 05.10.2024
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou...
A1
Publicat 05.10.2024
Horoscopul zilei de 6 octombrie 2024. Taurii au parte de oportunități de...
CaTine
Publicat 05.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu se căsătoresc religios. Primele imagini cu cei doi...
spynews.ro
Publicat 05.10.2024
Ce salariu a avut Mircea Geoană ca șef la NATO: „N-am vorbit despre asta, dar...
GSP
Publicat 03.10.2024
Actorul român din Generația de Aur care a asistat la moartea fraților săi...
Click.ro
Publicat 05.10.2024
Misterul din apropierea Titanicului a fost rezolvat. Ce au găsit experții...
Useit
Publicat 05.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie...
libertatea.ro
Publicat 05.10.2024
Christina Aguilera și-a îngrijorat fanii după ce a slăbit considerabil....
ZU
Publicat 05.10.2024
Galette cu pere și migdale. Un desert de toamnă simplu și gustos
Hello taste
Publicat 05.10.2024
Ce sunt „fructele de sticlă” și de ce pot fi periculoase pentru copii
Deparinti
Publicat 05.10.2024
Fenomen misterios filmat pe cer: Descoperirea unui eveniment nemaivăzut, NASA,...
ziare.com
Publicat 05.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum recunoști infecțiile gastrointestinale. Cauze, simptome și metode de tratament
Medicool
Publicat 05.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024