Copil de doar 10 ani, refuzat la un spital din Timișoara din cauza lipsei de paturi la ATI: "Ni s-a rupt sufletul"
Cristian Oancea, managerul Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, spune că pandemia de Covid-19 pune o presiune uriașă pe sistemul sanitar din România. Medicul a povestit despre cazul unui copil de doar 10 ani, refuzat internare pentru că nu mai aveau paturi libere la Terapie Intensivă.
De Veronica Micu la 24.10.2020, 07:25- Managerul de la Victor Babeş din Timişoara spune că pe paturile de la ATI se dă lupta între viață și moarte.
- Cristian Oancea: Sistemul sanitar nu va rezista.
"Noi am refuzat un copil de 10 ani și ni s-a rupt sufletul pentru că nu mai avem locuri. Prin mediatizarea acestor cazuri, încerc să atrag atenția prin ce trecem. O să ajungem să fim niște actori la ce se întâmplă. Nu mai avem forța resursei umane, că paturile se pot suplimenta, dar un medic nu se formează peste noapte, necesită ani de zile.
Colegii mei efectiv au ajuns la capătul puterilor, iar cei care îndeamnă lumea să nu poarte mască și să gândească. Îndemn și eu: haideți să gândim ce se întâmplă dacă ni se infectează părinții", declarat Cristian Oancea.
Potrivit medicului timișorean, este regretabil faptul că mai mulţi lideri de opinie au făcut afirmaţii care să ducă la dezbinare.
Luptă "între viață și moarte" pe paturile de Terapie Intensivă
Managerul de la "Victor Babeş" din Timişoara spune că pe paturile de terapie intensivă se dă lupta între viață și moarte şi că valul doi ne va lovi din plin.
"E regretabil ca lideri de opinie să facă afirmații care să ducă la dezbinare. Fiecare viață contează și trebuie prețuită ca atare. Trebuie să ne așteptăm la săptămâni sub presiune. Sistemul românesc este fragil. Avem câteva spitale de primă linie. Pe paturile de terapie intensivă se dă lupta între viață și moarte. Ne așteptăm la o luptă dură toamna aceasta. Sperăm la solidaritate. (…) Valul doi ne va lovi din plin. Sistemul sanitar nu va rezista, noi am făcut omenește tot ce este posibil.
Fiecare pacient are un grad de comorbiditate și toate acestea complică actul terapeutic. Problema este că pacienții ajung în forme severe de boală. Stau acasă până când nu mai pot. Le este frică de stigmatul care se abate asupra spitalelor. Ajung la noi în forme avansate aproape de terapie intensivă", a spus Cristian Oancea în cadrul unei emisiuni TV.
Pandemia de Covid-19 ar putea dura doi ani
Medicul spune că pandemia ar putea dura doi ani.
"Partea care ne sperie este că nu dezvolți o imunitate care să te protejeze. Cine a trecut prin infecție să nu creadă că este imun, să se protejeze în continuare", a avertizat Oancea.
Managerul Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara nu crede, însă, că soluția de lockdown total este viabilă.
"Cred ca soluția ar reprezenta-o carantinarea unor zone. Industria trebuie să funcționeze. Trebuie să trăim cu acest virus, purtând mască, respectând distanța și respectând igiena", a mai spus medicul timișorean Cristian Oancea.
333 noi cazuri de Covid-19 în Timiș
Raportul celui mai recent bilanț anunțat de autorități în Timiș indică 333 de noi imbolnaviri cu Covid-19, dupa efectuarea a 2918 de teste, si 1 deces.
În acest moment, în spitalele din Timișoara și din județ sunt internați 211 pacienți infectați cu noul coronavirus, dintre care 33 sunt în stare gravă la Terapie Intensiva.
La Timișoara, rata de infectare a ajuns la 3,39, iar orașul intră în scenariul roșu.
Citește și: