Un copil de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc din Capitală
Clipe de groază pe Bulevardul Timișoara din Capitală, acolo unde un copil de numai 2 ani a căzut de la etajul 5 al unui bloc.
De Veronica Micu la 13.05.2020, 14:11- La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD.
- Copilul nu a mai putut fi salvat.
Tragedie în Capitală, pe Bulverdul Timișoara, acolo unde un copil în vârstă de 2 ani a murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc.
La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD.
Din păcate, micuțul nu a mai putut fi salvat.
"La data de 13 mai a.c., în jurul orei 11.30, prin apel 112, a fost sesizat faptul că de la un bloc din sectorul 6 s-a precipitat un minor. La fața locului s-au deplasat echipaje medicale, care au efectuat manevre de resuscitare, dar din nefericire minorul nu a putut fi salvat.
Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că minorul de aproximativ de 2 ani s-a precipitat de la etajul 5 al unui bloc. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și transportat la INML în vederea efectuării necropsiei", transmis autoritățile.
Cercetările au fost preluate de Biroul Morți Supecte și Ucideri din Culpă din Serviciul Omoruri în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.