Copil omorât de ambulanță pe trecere, la Călugăreni. Autospeciala oprise să-i acorde micuțului prioritate, însă a fost lovită cu viteză în spate de un TIR
Un copil de 11 ani a murit noaptea trecută, după ce a fost accidentat pe o trecere de pietoni în localitatea Călugăreni din judeţul Giurgiu. Copilul a fost lovit, culmea, de o ambulanţă.
De Redactia Observator la 04.01.2023, 07:43Autospeciala se oprise pentru a-i acorda prioritate, însă din spate a venit cu viteză un TIR, care s-a izbit în ea şi a împins-o în băiatul aflat pe trecere.
Accident mortal pe trecere, la Călugăreni. Copilul de 11 ani nu a mai putut fi salvat
Minorului i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul.
TIR-ul era condus de un cetățean bulgar care nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de echipajul de prim ajutor. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În urma accidentului a fost întocmit un dosar penal, pentru ucidere din culpă.