Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Valentin a pedepsit-o cu moartea pe femeia iubită. Furios că Nicoleta vrea divorţ, a ucis-o, apoi şi-a dat foc în maşină

Plan demonic la Buzău! Un tânăr de 32 de ani şi-a luat pe sus soţia care voia să divorţeze, s-a încuiat cu ea în maşină, a ucis-o, apoi a incendiat automobilul şi a pierit şi el în chinuri. Gestul nebunesc l-a lăsat orfan pe fiul lui de numai trei ani. 

de Ana Grigore

la 28.03.2025 , 19:25

Copilul lui Valentin şi al Nicoletei nu a apucat să aibă amintiri cu părinţii lui. Furia criminală a tatălui său a transformat într-un crematoriu maşina tinerei. 

Pedeapsă criminală

Doar scrum şi fiare înnegrite, atât a mai rămas din maşina incendiată pe acest câmp de la marginea satului Valeanca Vilaneşti. Trupurile celor doi soţi, carbonizate, au fost descoperite de pompieri. Femeia era pe banchetă, iar bărbatul prins între cele două scaune. Datele din anchetă arată că toate uşile autoturismului erau blocate din interior.

Vezi și

Tânărul de 32 de ani a pedepsit-o pe soţia lui, cu cinci ani mai mică, pentru că îl părăsise, sătulă de violenţe şi crize de gelozie.

Pe acelaşi subiect

"O teroriza să-l ierte, că nu mai face. De bătut, câte o palmă aşa îi mai dădea, dar o jignea mult", ne mărturiseşte Mihaela Brânduşa, mama femeii.

"Erau despărţiţi de două luni. Cred că a picat în vreo depresie sau ceva de genul. Dormeam, şi m-am trezit în sunetele la ambulanţă şi la pompieri, n-am ştiut nimic. N-am mers, că dacă mergeam acolo, cred că acolo muream şi eu. Să-ţi vezi propriul copil ars", ne spune tatăl bărbatului.

Nimeni nu cunoştea calvarul prin care trecea Nicoleta

Nicoleta, vânzătoare la un magazin, a plecat aseară de la serviciu să ia copilul de la soţul de care voia să divorţeze. Atunci, bărbatul a urcat-o cu forţa în maşină şi a dus-o pe câmp.

"Există indicii că persoanele carbonizate sunt soţ şi soţie, despărţiţi în fapt, şi că soţul, după ce a ucis-o, s-a sinucis dând foc autoturismului în care se aflau", declară Valerică Văsîi, prim-procuror Parchetul de lângă Tribunalul Buzău.

Cei care o cunoşteau pe Nicoleta nu ştiau nimic despre chinul ei. Tânăra a fost identificată după o bijuterie pe care o avea la gât. Criminaliştii aşteaptă acum rezultatele ADN pentru a confirma că al doilea trup carbonizat din maşină este al soţului ei. 

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?
Observator » Evenimente » Valentin a pedepsit-o cu moartea pe femeia iubită. Furios că Nicoleta vrea divorţ, a ucis-o, apoi şi-a dat foc în maşină