Copilul de 6 ani și tatăl care au fost atacați cu toporul, transferați de urgență la Iași, cu răni la cap
Un copil de doar 6 ani şi tatăl său au ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost victimele unui atac cu toporul. Incidentul s-a consumat în zona localităţii Ungureni din Botoşani, iar agresor ar fi chiar fratele bărbatului.
De Redactia Observator la 09.11.2018, 10:13Un copil de doar 6 ani şi tatăl său au ajuns la spital în stare gravă, după ce au fost victimele unui atac cu toporul. Incidentul s-a consumat în zona localităţii Ungureni din Botoşani, iar agresor ar fi chiar fratele bărbatului.
Totul s-a întâmplat după câteva pahare de alcool pe care cei doi fraţi le-ar fi băut împreună, la o stână, în prezenţa copilului. Mama băiatului a fost cea care i-a descoperit cu mai multe lovituri la cap şi a dat alarma.
Bărbatul şi fiul său au fost transferaţi la spitalul din Iaşi. Atacatorul a fugit şi este şi acum căutat de poliţie.