Cozonacul şi istoria sa, care se pierde în negura timpului

La fiecare sărbătoare religioasă, cozile în supermarketuri sunt uriaşe când vine vorba de cozonaci! Puţine gospodine aleg să mai pună pe masă tradiţionalele bucate făcute în casă şi abia scoase din cuptor

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Dacă de Paşte sau de Crăciun nu miroase a cozonac în case, nu sunt sărbători! Apariţia sa, însă, se pierde în negura timpului! În forma sa cea mai simplă, reprezintă un desert din făină îndulcită cu zahăr sau miere, amestecată cu ouă, lapte şi grăsimi.

Din negura Egiptului antic

Egiptul antic a fost prima cultură care a lăsat dovezi ale unei adevărate pasiuni pentru gătit. Egiptenii au inventat şi dezvoltat metode sigure de a găti şi primele forme de cuptoare, în care preparau o mare varietate de feluri de pâine. Multe erau îndulcite cu miere şi mâncate ca deserturi.

Grecii aveau un tip de cozonac cu brânză îndulcit cu miere şi nuci strivite, care se numea “plakous”.

Romanii au creat primele forme ale cozonacului cu stafide şi nuci sau alte fructe uscate. La început, au avut doar două varietăţi numite “libum” şi “placenta”. „Libum” era un cozonac micuţ, ce se folosea numai pe post de ofrandă adusă zeilor. Mai târziu au apărut variante mai mari, care erau consumate şi de oameni. O altă ofrandă specială era „placenta”, mai elaborată, un cozonac cu brânză care a ajuns din ce în ce mai diversificat, cu stafide, cu alune, şi care se servea obligatoriu cu vin dulce (pasca de astăzi). Totuşi, romanii nu s-au limitat la atât, iar în perioada Imperiului târziu au devenit maeştri în mânuirea drojdiei.

În Evul Mediu, brutarii europeni găteau foarte des cozonaci cu fructe uscate pentru că ţineau mai mult timp. Desigur, atunci cozonacul nu era atât de pufos.

"Dacă nu au pâine, să mănânce cozonac!"

Controversata regină a Franţei, Maria Antoaneta, a rămas în memoria publică prin fraza "Dacă n-au pâine să mănânce cozonac!". La vremea când aceste vorbe au fost rostite, în Franţa nu exista cozonac, ci doar brioşe. Totuşi, în timpul domniei reginei termenul "cozonac" a fost adoptat, având înţelesul actual.

În ceea ce priveşte Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate scrisă în 1718, autoarea recomandând să fie copt în forme lungi şi mai subţiri, această formă rămânând consacrată până în zilele noastre.

După multe transformări şi metode de preparare, cozonacul s-a consacrat la fiecare popor într-un alt fel. Românii îl preferă pe cel pufos şi mult crescut, frământat cu drojdie de bere, englezii - pe cel mai uscat, cu fructe confiate, francezii îl preferă în forme mai mici, cu multă ciocolată sau cu diverse umpluturi. Ceea ce a rămas comun peste tot în lume este sentimentul de sărbătoare pe care îl aduce acest deşert special.