Crima din Bacău, surprinsă de camerele de supraveghere. O mamă a fost ucisă în bătaie de un adolescent drogat (Video)
O mamă din comuna Solonţ, judeţul Bacău, a fost ucisă în bătaie de un adolescent în vârstă de 16 ani, aflat sub influenţa drogurilor, pe o stradă din comună.
De Redactia Observator la 07.03.2018, 15:16O mamă din comuna Solonţ, judeţul Bacău, a fost ucisă în bătaie de un adolescent în vârstă de 16 ani, aflat sub influenţa drogurilor, pe o stradă din comună.
Teribila crimă a fost surprinsă de camerele de supraveghere instalate în comună.
Totul a început dimineaţă, atunci când femeia, Elena Mareş, în vârstă de 50 de ani, a plecat de acasă la magazinul din comună, dar şi la poştă.
În timp ce se întorcea spre casă, femeia a fost acostată de Adrian Cercel, un adolescent de 16 ani despre care martorii au spus că se afla sub influenţa drogurilor şi a alcoolului.
Cercel se afla pe o bancă împreună cu un prieten, un tânăr de 19 ani.
Din senin, adolescentul a atacat-o pe femeie, mamă a doi copii, şi a început să o lovească cu pumnii şi cu picioarele.
După ce femeia s-a prăbuşit pe stradă, Cercel a tras-o într-o curte, acolo unde a continuat să o lovească cu picioarele în cap.
Prietenul agresorului a încercat să intervină, însă a fost la rândul său lovit cu pumnii şi cu picioarele.
Totul s-a încheiat tot pe stradă, acolo unde Cercel a luat o piatră şi a lovit-o pe femeie în cap.
Lovitura i-a fost fatală femeii în vârstă de 50 de ani.
Martorii au sunat la numărul unic de urgenţă, iar la faţa locului au ajuns poliţiştii, dar şi un echipaj medical.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa victimei. Între timp, autorul crimei de la Bacău a fost reţinut de Poliţie pentru 24 de ore, fiind acuzat de omor calificat.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și