Cum a încercat un turist cu pelerină şi joben să urce la Sfinx, în căutarea "piramidei energetice" formată de razele soarelui
Misiune inedită a salvamontiştilor din Munţii Bucegi, în ziua în care zeci de oameni au fost în pelerinaj la Sfinx în căutarea piramidei energetice. Salvatorii au avut de a face cu un englez excentric, îmbrăcat ca un personaj de film fantasy.
De Redactia Observator la 29.11.2022, 15:35- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Pe lângă pelerină şi joben, englezul mai avea şi un troller, o sticlă cu alcool, dar şi o umbrelă. Bărbatul insista să urce la Sfinx, să verifice dacă, într-adevăr, la ora 16.45, razele soarelui formează o piramidă energetică, care poate fi văzută doar de iniţiaţi.
După ascensiune, turistul îşi propusese să coboare spre castelul Peleş. Salvamontiştii de la Cabana Bucegi nu i-au permis să-şi continue călătoria, mai ales că era vorba despre o ascensiune la peste 1.800 de metri altitudine şi l-au îndrumat spre telecabină.