Cum arată maşina lui Mario Iorgulescu, după cumplitul accident la 240 km/h
Maşina condusă de Mario Iorgulescu în noaptea în care a provocat cumplitul accident de pe Şoseaua Chitilei, atunci când a ucis un tânăr de 24 de ani, a fost ridicată, astăzi, de Poliţia Română pentru a fi supusă unei expertize tehnice.
De Alin Tarnovschi la 17.09.2019, 13:53Maşina condusă de Mario Iorgulescu în noaptea în care a provocat cumplitul accident de pe Şoseaua Chitilei, atunci când a ucis un tânăr de 24 de ani, a fost ridicată, astăzi, de Poliţia Română pentru a fi supusă unei expertize tehnice.
Autoturismul marca Aston Martin, model DBS Superleggera, în valoare de peste 200.000 de euro, va fi testat de experţi pentru stabilirea mai multor date referitoare la momentul accidentului.
Astfel, experţii vor stabili, printre altele, inclusiv viteza aproximativă pe care o avea bolidul condus de Mario Iorgulescu în momentul impactului.
Potrivit unor martori, acul vitezometrului maşinii lui Iorgulescu s-a blocat la 240 de km/h după accident.
Aston Martin DBS Superleggera atinge 100 de km/h în numai 3,4 secunde şi are o viteză maximă de 340 de km/h, conform datelor oficiale ale constructorului.
Mario Iorgulescu este internat în continuare în stare gravă pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias din Capitală, acolo unde a fost operat.
Fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România, avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge, iar rezultatele testului antidrog a arătat că avea cocaină în sânge.