Cum fura o grupare coletele din easybox-uri. A făcut pagubă de 80.000 de euro în opt luni
Hoţii nu au vacanţă de sărbători, ba chiar ne lasă şi pe noi fără cadouri. Ultima ţintă a infractorilor sunt punctele de livrare a coletelor. La Timişoara, au fost prinşi în flagrant în timp ce spărgeau un asfel de dulap cu ranga. Aceeaşi grupare a acţionat şi la Bucureşti, dar altfel: aici au spart aplicaţia curierilor şi au luat tot ce le a căzut scump în mână: ceasuri, camere video, aparate electronice. Paguba depăşeşte 80 de mii de euro.
De Iulia Pop la 30.04.2024, 20:59Hoţii au pus ochii pe punctele unde se livrează colete. Înarmaţi cu o rangă au venit să dea lovitura. Dar poliţiştii le au dat planurile peste cap. După ce i-au urmărit opt luni, i-au prins în timp ce acţionau la Timişoara.
Iulia Pop, reporter Observator: Pe cei trei hoți nu i-au impresionat nici măcar camerele de supraveghere. Știau foarte bine că zona este supravegheată video. Aveau 11 telefoane de ridicat din aceste locuri și au folosit răngi. Urmele încă se văd, ca să deschidă sertarele. De aceasta dată erau filați de polițiști, care i-au prins în flagrant, dar doi dintre ei au reușit să fugă.
Cum fura gruparea coletele din easybox-uri
La scurt timp au fost găsiţi şi ceilalţi doi hoţi. Unul se ascundea intr o localitate din Timiş, altul in Alba.
- Un bărbat a încercat să dea o spargere într-un magazin pentru două cafele şi un teanc de ciocolate: "Atâta...
- Un bătrân de 70 de ani, prins de poliţiştii din Bucureşti în timp ce fura telefonul şi portofelul din...
- O tânără din Argeş a furat mii de lei de la părinți, apoi i-a înlocuit cu bancnote false. Totul s-a aflat la...
Infractorii acţionau în mai multe localităţi din vestul ţării dar şi în capitală. În general vânau aparatură electrocasnică şi telefoanele mobile scumpe. Foloseau şi alte metode de jaf. De exemplu, plasau comenzi online şi alegeau plata ramburs la ridicarea coletelor. După expirarea perioadei de păstrare de 36 de ore, piratau aplicaţia informatică destinată curierilor şi prin generarea de coduri QR, deblocau dulapurile şi plecau cu coletele.
Pentru că s-au trezit printre păgubiţi, tot mai mulţi clienţi îşi fac acum asigurare.
Contactată de Observator, firma de curierat dă asigurări că: "Dacă detectăm o astfel de situație, urmăm toate procedurile legale în vigoare în vederea soluționării acesteia. În fiecare dintre aceste cazuri, colaborăm îndeaproape cu autoritățile care fac investigațiile necesare pentru a clarifica situațiile apărute.Sistemele de securitate pe care le avem ne ajută să rezolvăm orice astfel de situație în mod eficient, fără a afecta clienții."
În România există peste 4000 de easybox-uri ale diferitelor companii.