Antena LIVE

Curs valutar

Dealer din Capitală, atacat cu cuţitul de un tânăr nemulţumit de calitatea slabă a drogurilor. Înjunghiată în cap, victima a reuşit să scape cu viaţă

Un dealer de droguri a fost înjunghiat cu cuţitul într-o maşină staţionată în faţa unui bloc din zona Lujerului din Capitală, agresorul fiind un tânăr nemulţumit că primise droguri de slabă calitate, au declarat surse judiciare, vineri, pentru Agerpres.

De la 03.03.2023, 16:33
WhatsApp
Inquam Photos / Adrian Piclisan

Deşi a fost rănit la cap şi braţul stâng, traficantul a reuşit să scape cu viaţă. "La data de 01.03.2023, în jurul orei 22,05, în urma unei discuţii telefonice cu victima, inculpatul, un bărbat în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat cu un autoturism închiriat în apropierea blocului victimei, situat în zona Lujerului din sectorul 6 Bucureşti, iar când victima, un bărbat în vârstă de 36 de ani, s-a urcat pe locul pasagerului din dreapta faţă al vehiculului condus de inculpat, cel din urmă, aflat la volan, i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuţit în partea superioară a corpului, provocându-i multiple plăgi penetrante în zona capului şi a braţului stâng, cu care victima s-a apărat.

După ce victima a fugit din vehicul, inculpatul a pornit în urmărirea acesteia înarmat cu acelaşi cuţit, iar în cele din urmă a abandonat urmărirea şi a revenit la autoturism, părăsind zona, fiind depistat ulterior în apropierea locuinţei sale. Inculpatul a aplicat multiple lovituri de intensitate ridicată, folosind un cuţit, vizând o zonă vitală a corpului victimei, acceptând că prin acţiunile sale poate provoca decesul, care nu s-a produs din hazard şi datorită manevrelor defensive ale victimei", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei.

Victima a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti pentru îngrijiri medicale, având plăgi penetrante şi transfixiante în zona tâmplei stângi, a obrazului stâng, a braţului şi umărului stâng, starea sa fiind în prezent una stabilă.

Atacatorul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind admisă propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de procurori. În paralel, anchetatorii au în lucru în acest caz şi un dosar privind traficul de droguri.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dealer droguri bucuresti injunghiere politie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025