Croaţia şi Serbia, destinaţii de vacanţă spectaculoase. Turismul, în plină ascensiune (Video)

Operaţiunea "atragerea turiştilor" a început deja şi pe malul celălalt al Dunării, la vecinii noştri sârbi. Ca peste tot, şi la ei turismul e în pragul colapsului. Dar, aşa cum se întâmplă peste tot în Balcani, şi sârbii cred ca salvarea lor stă în banii şi-n dorinţa românilor de a găsi concedii, dar şi-n lipsa de condiţii din turismul românesc. Cu Serbia, echipa Observator şi-a încheiat misiunea de a vedea unde pot românii să-şi facă vacanţa în 2020. A fost un tur prin șapte ţări, cateva mii de kilometri şi zeci de ore de condus cu maşina, dar a meritat fiecare centimetru de hartă parcurs.

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

• Românii își pot efectua vacanța de vară în mai multe țări din zona Balcanilor.
• Castelele medievale, printre cele mai căutate de turiști.

Unii reduc preţurile - fie la cazare, fie la mâncare. Alţii au eliminat taxele de acces în muzee ori în zone istorice. 

După ce ne-a vrăjit cu aerul său medieval, cu parfumul amestecat de vechi şi nou, Croația ne-a mai surprins o dată, cu puţin înainte de a trece graniţa spre Serbia. Cadou de despărţire. 

Garcin. Un loc în care pare că s-a inventat liniştea. 

Tea, administrator fermă cai: Noi suntem în partea de est a Croației, unde agroturismul este destul de popular, iar acesta e un loc în care poți să te bucuri de mâncare foarte bună, natură și animale. Pentru că sunt oameni care trăiesc în oraș și nu văd cai în fiecare zi, așa că vin aici să se bucure de liniște.

Tea are în grijă 12 cai și vreo cinci căței abandonaţi. Locul e ideal pentru cei care vor să experimenteze lecțiile de călărie în natură. E doar 10 euro ora. Pe noi ne-a convins, doar că mai avem drum de făcut. Ne aşteaptă un alt loc de poveste. 

Cetatea Golubăţ din Serbia. Una dintre minunile de pe clisura Dunării. 

Reprezentanții Castelului Golubăț spun că, post coronavirus, numărul celor care au ajuns să viziteze monumentul este mult mai mare. Dacă într-o zi obișnuită de week-end înainte ajungeau aici în jur de o mie de persoane, acum numărul acestora aproape că s-a dublat.

Un semn că turismul şi economia Serbiei încep să se simtă tot mai bine. Iar pentru noi, un motiv să credem că dacă ei au putut, trebuie să reuşim şi noi. Privim deci, cu speranţă, de pe malul sârbesc, spre România. Şi când colo o vedem pe Diana Speretoiu, de la Târgu Jiu. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: Suntem în cea mai spectaculoasă porțiune de la Dunăre. Aici ne-am dat întâlnire cu Alexandra Marin și Loredana Popovici, numai că ele sunt pe celălalt mal, al Serbiei. Lucian, o să te rog să ne ajuți să încercăm să le vedem. Alexandra, mi-ar trebui o barcă, ești acolo? Ne vezi?

Alexandra Marin, reporter Observator: Da, Diana, vă vedem! Destul de mici, ce e drept, însă ceea ce se vede foarte bine este pământul românesc de care ne-a fost atât de dor în aceste două săptămâni cât noi am fost plecați pentru a face înconjurul Balcanilor. Și dacă am fi fost cu avionul, cel mai probabil ne-ai fi așteptat la aeroport, dar cum noi am mers cu mașina și cu bacul, locul de întâlnire pe care l-ai ales este perfect. 

Mai precis, Vama Porțile de Fier. Deci, pe pământ românesc. 

A fost cu peripeţii, cu peisaje de pus în ramă, cu oameni deveniţi prieteni pe viaţă şi câteva locuri care ne-au rămas în suflet şi în planurile secrete de vacanţă. 

Alexandra Marin, reporter Observator: Din 12 zile, cel mai mult timp am petrecut în Lefkada. Unu la mână pentru că nu a fost suficientă o singură zi pentru a arăta cât de frumoasă e insula asta și cat de ușor se poate ajunge din România acolo și doi la mână într-adevăr ne-a și plăcut foarte mult. Nu am avut timp să facem plajă, dacă mă vedeți puțin mai închisă la culoare să știți că ăsta este tenul meu. 

Astfel s-a încheiat călătoria noastră prin Balcani. Un colț de lume fascinant. Am traversat șapte țări, cu mașina sau cu ferrybotul, am parcurs în jur de 4 mii de kilometri și am petrecut, numai pe drum, vreo 50 de ore. Restul, nu se poate măsura în cifre. E despre o experienţă unică ce greu a putut fi cuprinsă şi în cîteva reportaje, la televizor.