Dezvăluiri cutremurătoare! Poveştile spuse de angajaţii care execută condamnaţi la moarte te lasă fără cuvinte

Despre condamnaţi s-a scris mult, însă de cealaltă parte a baricadei sunt cei care sunt nevoiţi, prin natura meseriei, să ucidă fără milă, fără simpatii

• Ce reproşează Donald Trump economiei româneşti

Despre condamnaţi s-a scris mult, însă de cealaltă parte a baricadei sunt cei care sunt nevoiţi, prin natura meseriei, să ucidă fără milă, fără simpatii

Angajaţii în slujba morţii din închisorile americane unde sunt duse la îndeplinire sentinţele de condamnare la moarte nu s-au născut călăi, nu sunt altfel construiţi decât orice altă persoană. Iar munca pe care uneori o fac şi zeci de ani, unii dintre ei până când ies la pensie, i-a pus adesea în faţa unor probleme morale şi încercări emoţionale de neimaginat.

Un lucru e clar! Trebuie să ai un psihic extrem de puternic şi un curaj nebun!

Fie că sunt gardieni, angajaţi care ajută la îndeplinirea sentinţei, directori de închisoare, fie preoţi care au încercat să le uşureze sufletul condamnaţilor înainte de a trece pragul morţii, poveştile acestora nu fac decât să ofere o imagine asupra trăirilor intense care devin, într-un mod bizar, obligaţie de serviciu, scriu cei de la Huffington Post.

Susţinător al pedepsei cu moartea, în timp şi-a schimbat percepţia acestui sistem!

"Această îndeletnicire te omoră dacă te gândeşti tot timpul la ea“, spune Terry Collins, potrivit Adevărul, în vârstă de 61 de ani, care a lucrat timp de 32 de ani în sistemul corecţional, ultima dată ca director al Departamentului de Reabilitare şi Corecţie din Ohio. Însă înainte de această funcţie a fost gardian în două închisori din Ohio. Collins a explicat că deşi a început această carieră cu gândul că pedeapsa cu moartea este justă, anii de experienţă în domeniu i-au schimbat concepţia asupra acestui sistem.

“Mă întrebam adesea dacă cel pe care aveam să îl execut era nevinovat…”

„Am fost martor la 32 de execuţii. Ca director regional, a trebuit să fiu prezent în camera de control. Adesea am fost întrebat ce cred despre pedeapsa cu moartea, iar condamnaţilor le spuneam: Nu ştiu dacă eşti sau nu vinovat, dar judecătorii spun că locul tău este aici. Însă întrebarea pe care nu am putut să mi-o scot niciodată din minte era dacă sistemul făcea ceea ce trebuie. Nu cred că în timpul mandatului meu a fost executat vreun deţinut care a fost nevinovat. Dar nu pot să ştiu acest lucru cu certitudine. Pe de altă parte, este un lucru dovedit şi ştiut că nouă oameni din acest stat au fost exectuaţi, iar mai târziu s-a aflat că erau nevinovaţi. La rândul meu, am condus în afara închisorii oameni despre care s-a decis după un timp că nu erau vinovaţi. Nu cred că poţi să faci greşeli atunci când se pune problema să iei viaţa cuiva. Am avut un caz al unui deţinut care mi-a spus ani la rând că este nevinovat. După cinci sau şapte ani l-am condus până la poarta închisorii. Eram pe scări când mi-a spus: Vedeţi, v-am spus, domnule Collins. Nu eram vinovat. Tot ce am putut să-i răspund a fost Îmi pare rău“, şi-a reamintit fostul gardian şi director.

Călăul: “Mulţi călăi îşi ascund identitatea pentru ca familiile lor să fie în siguranţă”

“Nu ştiu care îmi sunt duşmanii“, mărturiseşte Jerry Givens, în vârstă de 62 de ani, care a lucrat timp de 23 de ani în cadrul Departamentului Corecţional din Virginia, ca ofiţer, locotenent şi căpitan, până când a ieşit la pensie, în 1999. Majoritatea execuţiilor le-a dus la îndeplinire în perioada în care a activat ca locotenent în cadrul fostului penitenciar de stat din Richmond, Virginia.

„Una dintre îndatoririle principale ca angajat în închisoare este să salvezi vieţi: oamenii să fie în siguranţă, să previi sinuciderile. Însă atunci când a trebuit să duc execuţii la îndeplinire, a fost nevoie să mă transform într-o persoană care lua o viaţă. Familia mea nu ştie multe dintre cele pe care le-am făcut. Mulţi călăi îşi ascund identitatea pentru ca familiile lor să fie în siguranţă. Mulţi oameni dispreţuiesc executanţii acestor sentinţe. Nu ştiu care îmi sunt duşmanii. Trebuie să te întăreşti psihic gândind că deţinutul este vinovat. A trebuit să ajung să cred fără umbră de îndoială că era vinovat şi că îşi merita pedeapsa. M-am rugat întotdeauna Domnului să nu ajung să execut un nevinovat“, s-a confesat Givens.

Bărbatul spune că şi-a setat la un moment dat să ducă la bun sfârşit 100 de execuţii şi să se oprească. „Dar Dumnezeu a considerat că sunt de ajuns 62. M-am gândit că altfel aş fi ajuns să execut un nevinovat. (...) Efectele se făceau simţite puternic după prima şi a doua execuţie. Dar în Virginia, execuţiile ajunseseră să aibă loc atât de regulat, încât te obişnuiai cu ele. Când un caz avea parte de multă publicitate, îţi lua un timp să te calmezi. Uneori luam o pauză de două sau trei zile. Alteori, o lună sau două. Toţi condamnaţii pe care urma să-i executăm erau îmbrăcaţi în denim albastru, pantaloni şi cămaşă. În cazul electroctrocutărilor aveam nevoie de un burete din material natural pe care îl laşi la înmuiat într-o saramură timp de 24 de ore. Apoi le razi condamnaţilor părul de pe cap şi de pe picioare pentru ca electrozii să facă aşa cum trebuie contact. Îmi amintesc de un tip căruia i-am suflecat pantalonii. Însă în timp ce acesta avea convulsii, pantalonul a căzut la loc şi a luat foc. A trebuit să-i tăiem cracul pantalonului după ce s-a întâmplat“, a descris Jerry Givens etape din procesul de execuţie.