Gheorghe Dincă, criminalul de la Caracal, analizat de specialişti instruiţi de FBI
Gheorghe Dincă a fost scos astăzi, pentru prima dată, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Profilerii Direcţiei de Investigaţii Criminale încearcă să intre în mintea lui, pentru a afla cum gândeşte, ce ascunde şi ce stragie adoptă în anchetă.
De Redactia Observator la 03.09.2019, 19:30Gheorghe Dincă a fost scos astăzi, pentru prima dată, din Arestul Central al Poliţiei Capitalei. Profilerii Direcţiei de Investigaţii Criminale încearcă să intre în mintea lui, pentru a afla cum gândeşte, ce ascunde şi ce stragie adoptă în anchetă. Experţii români instruiţi de FBI îi analizează gesturile, tonul vocii, atitudinea. Analiza comportamentală va deveni probă în anchetă. Astăzi, în timp ce Dincă răspundea întrebărilor profilerilor, fostul şef al Poliţiei Olt era audiat într-o cameră alăturată. La final, a fugit de jurnalişti.
Maratonul şefilor din Caracal continuă. Astăzi, fostul adjunct al Poliţiei Olt, Nicolae Alexe, fuge de întrebările reporterilor. El se afla la comanda Inspectoratului în momentul în care echipajele au aşteptat o noapte întreagă ordinul pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă.
Nicolae Alexe refuză să spună şi de ce a fost chemat la audieri în sediul Poliţiei Române. Aceeaşi atitudine a adoptat-o, acum câteva zile, şi prim-procurorul Parchetului Caracal, Cătălin Zăvoianu. Doar că el a fost mult mai rapid.
Spre deosebire de cei doi maratonişti de ocazie, Gheorghe Dincă a stat două zile în arestul Poliţiei Capitalei, fără să fie deranjat de nimeni.
Claudiu Lascoschi, avocat Dincă: Nu l-am văzut pentru că nu m-a solicitat în acest sens. Probabil l-au lăsat să se odihnească un pic, era obosit după atâtea zile
Perioada de odihnă s-a încheiat astăzi. Încă de dimineaţă, Dincă a fost luat de o escortă de la Direcţia Investigaţii Criminale pentru a fi pus faţă în faţă cu profilerii. I s-a făcut analiza comportamentală.
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: Cum se exprimă, cum vorbeşte, de ce are toanele acestea, de ce are mai multe măşti? Noi am văzut nişte măşti. O mască fioroasă la început, o mască aşa mefistofelică cu zâmbetul acela când ne plimba, o mască de om gârbovit aşa, după ce a început să vorbească
În urmă cu o săptămână, profilerii i-au făcut o evaluare psihologică preliminară. Fără ca Dincă să fie prezent. Specialiştii l-au catalogat atunci un ucigaş organizat, preocupat să nu lase urme.
Acum, analiza comportamentală va dura între trei şi cinci zile. De data asta profilerii vor sta faţă în faţă cu Dincă pentru a-i observa fiecare gest. Următorul pas pentru Dincă este testarea cu poligraful. Rezultatul nu reprezintă o probă în Instanţă, dar poate oferi indicii importante.
Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: Acest aparat nu poate fi păcălit. Aici presupune un actor de geniu. Sunt rari aceşti actori
În tot acest timp, apar noi detalii. Cinci profiluri ADN au fost identificate până acum în urma probelor ridicate de pe proprietatea lui Dincă. Toate aparţin unor persoane de sex feminin.
Unul dintre ele este al Alexandrei, profil care s-a conturat în patru locuri: maşină, casă, curte şi în butoi. Au fost stabilite compatibilităţi genetice inclusiv din bucăţi osoase cu rol vital.
Al doilea profil este al Luizei. Extras dintr-o singură probă: sângele de pe noptiera din camera lui Dincă. Iar celelalte trei aparţin unor femei care sunt în viaţă şi care au depus deja plângeri împotriva lui Dincă pentru agresiuni sexuale sau fizice. Analizele de laborator continuă.