Distracţie periculoasă, în noaptea dintre ani. Care sunt materialele pirotehnice legale
Petardele sunt ilegale în România! Dar în fiecare an, petrecăreţii se joacă la propriu cu focul şi aprind dispozitive explozibile. Pentru ca distracţia să nu se transforme în dezastru, poliţiştii au făcut un experiment ca să ne arate ce nu avem voie să folosim.
De Redactia Observator la 31.12.2022, 14:37Oamenii legii ne sfătuiesc şi anul acesta să stăm departe de materialele pirotehnice. Poliţiştii din Giurgiu au făcut un experiment prin care arată cât de periculoase sunt pocnitorile. Aşadar, nu trebuie aprinse nici în spaţiile închise, nici aruncate de pe balcon, pentru că pot răni sau pot duce la aprinderea incendiilor.
Potrivit legii, sunt interzise materialele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4/2 şi T2. În acest caz, amenzile, pentru persoanele fizice, încep de la 7.500 de lei, iar pentru firme, adică persoane juridice, de la 15.000 de lei. Bineînţeles, se poate sancţiona şi cu închisoare de la trei luni până la un an. Sunt permise însă artificiile din categoriile F1, cele care emană scântei,