Doi câini Amstaff, speriaţi de petarde, au umblat liberi pe străzile din Bucureşti. Animalele s-au refugiat într-o curte
Chiar şi cei mai fioroşi câini sunt îngroziţi de petarde. Doi câini dintr-o rasă considerată periculoasă au umblat mai multe zile liberi, pe străzile din Bucureşti, panicaţi de pocnitori şi artificii. Câinii Amstaff fugiseră de acasă speriaţi de spectacolul zgomotos de Revelion.
De Cristina Filip la 05.01.2024, 13:51
După două zile în care au umblat speriaţi pe străzi, câinii s-au refugiat într-o curte. Proprietarul i-a observat şi i-a anunţat pe angajaţii ASPA, care au ridicat câinii şi i-au dus în adăpost. Pentru că unul dintre ei era microcipat, au reuşit să dea de stăpân, care i-a luat acasă.
Nu a fost singura intervenţie a angajaţilor de la Protecţia Animalelor. Tot în Sectorul 6 a fost găsit un pui de o lună, abandonat în autogara Militari, iar alţi doi pui au fost găsiţi sub conductele de termoficare în zona cartierului Brâncuşi. Puii au ajuns în adăpost, au fost vaccinaţi, deparazitaţi şi urmează să fie puşi spre adopţie.
Totodată, au fost şi situaţii mai puţin plăcute şi uşor periculoase. Angajaţii de la ASPA au fost sesizaţi cu privire la faptul că doi pui din rasa Cane Corso au fost abandonaţi pe o stradă tot din Sectorul 6. Animalele au fost ridicate şi, deşi nu erau microcipate, angajaţii au reuşit să le găsească stăpânul. În acest caz a fost anunţată şi Poliţia, deoarece proprietarul avea obligaţia să îi microcipeze.