Antena LIVE

Curs valutar

Video

Doi muncitori au murit într-un canal de dejecții, la o fermă de porci din Suceava. Paramedicii au încercat să-i readucă la viață aproape o oră

Doi bărbați au murit și un al treilea a fost transportat la spital după un accident cumplit care a avut loc la o fermă din județul Suceava. Tragedia s-a petrecut la o fermă de porci din Verești, acolo unde bărbații erau angajați. Aceștia, îngrijitori fiind, s-au băgat sa curețe un canal în care se scurgeau dejecțiile de la animale. Cel mai probabil, bărbații s-au intoxicat cu gazele acumulate în canal. Unul dintre ei a fost cel care a intrat primul, i s-a făcut rău, iar cel de-al doilea a încercat să îl salveze dar s-a intoxicat și el.

De la 07.09.2021, 16:10
WhatsApp
Vezi și:

Cel de-al treilea, de doar 23 de ani, a încercat și el sa intervină, suferind răni ușoare. Colegii muncitorilor au fost cei care au sunat la 112 și astfel trei ambulanțe și o mașină de descarcerare au ajuns la fața locului. Cei doi bărbați au fost resuscitați conform protocolului, dar nu au răspuns manevrelor și au fost declarați decedați. Tânărului de 23 de ani medicii i-au acordat acolo primul ajutor și a fost apoi transportat la spitalul județean de Urgență Suceava.

Muncitorii din Suceava au fost resuscitați, însă fără succes. S-a deschis dosar penal

"Am fost solicitați să intervenim în localitatea Verești la o fermă, unde au fost găsite două victime inconștiente, scoase dintr-un canal de colectare a dejecțiilor. Cele două victime au fost găsite în stop cardio-respirator. S-au efectuate manevre de resuscitare de către cele două echipaje trimise la fața locului dar, din păcate, după 50 de minute s-a constatat decesul ambelor victime. La fața locului s-a mai găsit și o a treia victimă, cu leziuni minore, care a fost transportată în stare stabilă la spital", a declarat Adrian Săraru, purtătorul de cuvânt al SAJ Suceava.

La aflarea veștii, familiile bărbaților au venit la poarta fermei. Conducerea firmei a refuzat sa ofere un punct de vedere, dar inspectorii ITM au venit la fața locului pentru a face o anchetă. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporala din culpă și neluarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă.

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

suceava muncitori ferma acccident
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024