Doi polițiști din Iași, părinți de ocazie pentru o fetiță de un an, după ce mama sa a fost implicată într-un accident rutier
Doi polițiști din Iași au devenit părinți de ocazie pentru o fetiță de un an, după ce mama copilei a fost implicată într-un accident rutier. Femeia intrase în stare de șoc și a avut nevoie de intervenția medicilor.
De Redactia Observator la 17.10.2024, 10:03Accidentul a avut loc în seara zilei de marți, între o mașină, în care se aflau trei femei și un copil, și o autoutilitară. Deși nu au fost rănite grav, pasagerele au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru că intraseră în stare de șoc. În tot acest timp, polițiștii Ștefan și Victor au avut grijă de fetiță.
Părinți de ocazie pentru o fetiță
„Eu cu colegul meu, Victor Ciurdea, eram în intersecție, dirijam traficul, deoarece era destul de aglomerat. După ce a trecut coloana de mașini, au trecut și pietonii pe la trecere. Era o mașină oprită la trecere când, deodată, o autoutilitară a venit cu viteză, iar șoferul, din neatenție, nu a mai apucat să calce frâna și s-a produs coliziunea dintre cele două vehicule. Totul s-a întâmplat la 20 de metri de noi și am mers în grabă să vedem ce s-a întâmplat (…).
Femeile au fost preluate de medici, care le-au dus la ambulanță pentru a face verificări. Mătușa fetiței a vrut să o ia și să stea cu ea în ploaie, iar atunci i-am spus că trebuie să meargă și ea să fie controlată de medici și că vom avea noi grijă de fetiță. Am găsit în mașină biberonul ei, am luat-o în mașina poliției și am liniștit-o, deoarece era foarte speriată. După câteva minute, a fost mai bine, iar la final a fost preluată de familie. Femeile se simțeau mai bine, însă au fost transportate la spital pentru investigații”, a povestit Ștefan Moșuc, polițist local din Iași, potrivit BZI.
Nu este pentru prima dată când polițistul Ștefan Moșuc intervine prompt pentru a ajuta persoane rănite.