Doi tineri şi-au construit singuri o trăsură şi au pornit cu ea prin Europa. Au ajuns şi în România
Doi tineri occidentali şi-au propus să vadă Europa într-un stil aproape medieval: cu ajutorul unui atelaj! De ce "aproape medieval"? Pentru că nu au o căruţă clasică. Au un vehicul pe care şi l-au construit singuri şi în care mănâncă şi dorm.
De Redactia Observator la 03.03.2017, 17:16Doi tineri occidentali şi-au propus să vadă Europa într-un stil aproape medieval: cu ajutorul unui atelaj! De ce "aproape medieval"? Pentru că nu au o căruţă clasică. Au un vehicul pe care şi l-au construit singuri şi în care mănâncă şi dorm.
Sophie s-a născut în Germania şi este terapeut. Baptiste este francez şi este antrenor de judo pentru copii. Iar în urmă cu 9 luni, şi-au înhămat caii la căruţa improvizată şi au plecat prin Europa.
-Am pornit de aici, din Pădurea Neagră, Germania, şi am trecut prin Munchen, Austria, Ungaria, Croaţia. Apoi ne-am întors în Ungaria şi acum am venit în România.
Iar ceea ce au găsit la noi nu i-a dezamăgit.
-Este o ţară frumoasă şi oamenii încă mai folosesc caii la diferite treburi. Am vrut să vedem şi să învăţăm cât mai mult despre asta, cum se lucrează cu caii, pentru că mai târziu, vrem să ne facem o fermă şi să folosim caii, nu tractorul.
Când vine vorba de călătorit într-un vehicul tras de cai, situaţia se complică. Mai ales că, de-a lungul celor 2.400 de km parcurşi până acum, lucrurile nu au mers întotdeauna aşa cum şi-ar dori. Iar caii se resimt cel mai mult.
-Se tem un pic de camioane pentru că am avut un accident grav în Austria şi de atunci de câte ori îi depăşeşte un camion încep să meargă mai tare.
Din cauza accidentului, Sophie şi Baptiste au fost nevoiţi să rămână câteva săptămâni în Austria. Dar nu au renunţat. Mai ales că, în clipa în care au ajuns la Arad, au întâlnit oameni care gândesc la fel ca ei.
-I-am ajutat cu alimente, cu apă, mâncare pentru cal. Aseară i-am dus într-un loc al Primăriei unde au putut să facă un duş cald, ziceau că de multă vreme nu au reuşit să facă o baie. Am chemat Poliţia Locală să păzească caii, cât au fost ei plecaţi.
În orice caz, cei doi tineri au avut grijă să înveţe măcar câteva cuvinte în limba română. Unele cât se poate de utile.
Următoarea lor oprire este Sibiul, după care îşi vor continua aventura. Sophie şi Baptiste estimează că se vor întoarce acasă aiba peste un an.