Dosar penal în cazul elevei terorizate de o profesoară la Năvodari: 'Este proastă din cale afară'
Poliţiştii din Năvodari s-au autosesizat în cazul elevei terorizate de o profesoară la o şcoală din oraş şi au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
De Alin Tarnovschi la 17.05.2019, 15:45Poliţiştii din Năvodari s-au autosesizat în cazul elevei terorizate de o profesoară la o şcoală din oraş şi au deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă.
Între timp şi conducerea unităţii de învăţământ din Năvodari a anunţat că a demarat o anchetă pentru a se stabili dacă acuzaţiile aduse de elevă şi de familia acesteia se adeveresc.
"În urma apariției în spațiul public a unor informații referitoare la o elevă care ar fi fost jignită de către un cadru didactic, vă comunicăm faptul că polițiștii din Năvodari s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă. În continuare se efectuează cercetări în cauză pentru stabilirea situației de fapt", se arată într-un comunicat al Poliţiei.
Eleva în vârstă de 12 ani a fost mutată într-o altă clasă, din aceeaşi şcoală, dar unde profesoara, care ar fi jignit-o şi umilit-o, nu predă.
Deşi se întâmplă de mai bine de doi ani, aceste episoade teribile pentru un copil au ieşit la iveală ieri, după ce sora elevei de 12 ani a avut o întâlnire cu profesoara din Năvodari.
"Oare cum se poate ca un profesor de clasele 5-8 din școala numărul 1 sa jignească și umilească în mijlocul clasei o fetita de 12 ani punând-o sa dea cu matura în toată clasa spunându-i ca este o inputita?? Oare cum este permis ca in fata mea a surorii fetitei sa îmi spună 'Nu o înghit o las repetenta' sau 'Dumneavoastră nu ați văzut are ifose de curva' sau 'este proasta din cale afara' sau sa ii spună 'esti o panarama', sa nu o primească la ore din motivele ei personale spunându-i ca prostii nu au ce cauta la ora dânsei!", a scris sora elevei din Năvodari într-o postare pe Facebook.