Două bombe de aviație, fiecare cântărind 50 de kilograme, au fost găsite pe șantierul centurii din Timișoara
Două bombe de aviaţie, fiecare cântărind 50 de kilograme, au fost descoperite pe şantierul centurii de sud a municipiului Timişoara. Pompierii au intervenit cu o autospecială nouă, preluând cele două elemente de muniţie pe care urmează să le distrugă.
De Redactia Observator la 10.04.2022, 16:14- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi
ISU Timiş a intervenit în cadrul unei misiuni de preluare a două bombe de pe şantierul centurii sud a municipiului Timişoara.
"Prima misiune pentru noua autospecială pirotehnică din dotarea ISU Timiş s-a dovedit a fi o provocare. 2 bombe de aviaţie, fiecare cântărind 50 de kg, au fost descoperite la intrarea în localitatea Moşniţa Nouă de către muncitorii de pe şantierul Centurii Timişoarei. Având în vedere complexitatea intervenţiei, întregul echipaj pirotehnic, format dintr-un ofiţer şi 3 subofiţeri, din cadrul ISU Timiş s-au deplasat în grabă la faţa locului", transmite ISU Timiş.
Cele două bombe urmează să fie distruse
"Datorită dotărilor speciale de pe noua autospecială pirotehnică, elementele de muniţie au fost manipulate cu grijă şi transportate în siguranţă la locul de depozitare, urmând a fi distruse", mai transmite ISU Timiş.