Două femei, rănite în urma unui accident între trei maşini, în Timiş. Unul dintre şoferi a fugit de la faţa locului
Două femei au fost rănite, joi, în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Timiş. În eveniment au fost implicate trei autoturisme, unul dintre şoferi părăsind locul accidentului, astfel că este căutat de poliţişti.
De Redactia Observator la 23.01.2025, 15:18”Un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism pe DJ 609 F, dinspre localitatea Bucovăţ, iar la intersecţia cu DN 6, în localitatea Remetea Mare, a intrat în coliziune cu 2 autoturisme care circulau dinspre localitatea Lugoj înspre Timişoara. În urma impactului, au rezultat 2 victime, respectiv o fată în vârstă de 21 de ani şi o femeie de 43 de ani, pasagere în autoturismul condus regulamentar de către un tânăr de 21 de ani”, a transmis IPJ Timiş.
Potrivit sursei citate, conducătorul celui de-al treilea autoturism a părăsit locul accidentului, fiind făcute verificări pentru depistarea acestuia şi pentru stabilirea întregii situaţiei.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.