Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Tânărul din Orlea care şi-a băgat în pământ prietenul, după ce a gonit beat şi cu permisul suspendat, a fost reţinut

Şoferul de 18 ani, responsabil pentru un accident tragic în care o persoană a murit, iar alte două au fost grav rănite, a fost reţinut aseară pentru 24 de ore. Atenţie, vă avertizăm că urmează detalii cu un puternic impact emoţional! 

de Redactia Observator

la 23.01.2025 , 10:05

Vorbim despre tânărul care, la sfârşitul săptămânii trecute, a gonit beat şi cu permisul de conducere suspendat pe un drum din oraşul Corabia, judeţul Olt. 

Tânăr beat, accident mortal pe un drum din Corabia

Acesta a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent cu un stâlp de pe marginea şoselei, iar apoi, autoturismul său a fost proiectat într-o altă maşină parcată, dar şi în gardul unui spital. 

Vezi și

Tânărul şi doi dintre pasagerii săi au fost răniţi, iar un altul a murit pe loc.

Pe acelaşi subiect

"La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 07.30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN 54, în orașul Corabia, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un tânăr de 18 ani, din comuna Orlea, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a intrat în coliziune cu un stâlp de pe marginea părții carosabile, ulterior fiind proiectat într-un autoturism parcat și în gardul unei unități spitalicești. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și doi pasageri au necesitat îngrijiri medicale fiind transportați la o unitate spitalicească, iar un alt pasager a decedat", au transmis atunci reprezentanţii IPJ Olt.

Şoferul a fost testat etilotestul, care a indicat o valoare de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Renunţaţi des la dorinţe în favoarea cheltuielilor esenţiale?
Observator » Evenimente » Tânărul din Orlea care şi-a băgat în pământ prietenul, după ce a gonit beat şi cu permisul suspendat, a fost reţinut