Două surori au sfârșit într-un Chevrolet făcut zob de tren, pe o cale ferată din SUA. Tatăl fetițelor și frățiorul lor se zbat între viață și moarte
Tragedie fără margini pe un drum din Arkansas, SUA. Două fetițe și-au pierdut viața după ce un tren s-a izbit de camioneta în care se aflau alături de tatăl și fratele lor. Bărbatul și fiul său cel mic sunt în stare gravă și se zbat între viață și moarte.
De Redactia Observator la 29.05.2023, 13:36Chad Fryar, în vârstă de 37 de ani, pastor la Crossroads Cowboy Church, era în mașină cu copiii săi, când s-a produs tragedia, pe 27 mai. Un tren a izbit Chevroletul Silverado în care se aflau cei patru, în timp ce traversa calea ferată. Împactul a fost fatal pentru cele două copile, relatează Mirror.
Bărbatul de 37 de ani și fiul său se zbat între viață și moarte
Chad a fost grav rănit, la fel și fiul său, Bo Henry. Potrivit Arkadelphian, semnele de oprire sunt situate pe ambele părți ale șinelor pentru a avertiza șoferii că sunt pe cale să traverseze o linie de tren activă. Cu toate acestea, nu există lumini intermitente sau bariere pentru a avertiza șoferii cu privire la trenurile care se apropie Chad a fost transportat cu un elicopter la Centrul Medical Baptist Health din Little Rock, în timp ce Bo Henry a fost dus la Spitalul de Copii din Arkansas.
Soția pastorului și mama celor trei copii, Rachel, a fost dusă la spital și a putut vorbi cu soțul ei, potrivit liderilor Crossroads. Poliția investighează în prezent accidentul, iar Union Pacific Railroad a confirmat că nicio persoană care se afla la bordul trenului nu a fost rănită în urma coliziunii.