Antena LIVE

Curs valutar

Video

"E trist. Se încheie o pagină de istorie a teatrului". Trupul lui Alexandru Arşinel, depus în foaierul Teatrului de Revistă, în aplauze şi lacrimi

Cei care fac oamenii să râdă, au locul lor special printre îngeri. După o carieră de 60 de ani în teatrul de comedie, actorul Alexandru Arşinel şi-a jucat ultimul rol şi a tras cortina. Trupul maestrului a fost depus în foaierul Teatrului de Revistă, în aplauze şi lacrimi. Colegi de breaslă, dar şi oameni care l-au cunoscut prin piesele sau scenetele în care a jucat, au venit pentru a aprinde o lumânare şi a împărtăşi o amintire.

De la 30.09.2022, 20:00
WhatsApp
Vezi și:

În aplauze şi lacrimi. Şi, pentru prima dată, nu au fost lacrimi de râs. Aşa a fost depus, astăzi, trupul maestrului Alexandru Arşinel în foaierul Teatrului de Revistă, acolo unde a jucat comedie timp de 44 de ani. Actori din toate generaţiile şi oameni care l-au admirat pe scenă sau la televizor şi-au arătat respectul faţă de unul dintre cei mai iubiţi actori ai României. "E trist. Se incheie o pagina de istorie a teatrului de revista. Stela, Arsinel. Se dă o pagină, suntem mai săraci", a declarat Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă.

Vasile Muraru: "E ultimul rol pe care îl joacă, ultimul rol in teatrul ăsta"

"O să-i fiu vesnic recunoscător pt că acum fix 20 de ani, chiar in toamna lui 2001 treceam prin faţa teatrului aici. Am bătut la usa, m-a intrebat ce vrei? Vreau să muncesc. Da? Stai jos. In 5 minute aveam un rol in teatrul Tănase. Acesta era domnul Alexandru Arsinel", a declarat Cristian Simion, actor. "Serile de spectacol in care publicul ii iubea, il iubea... publicul il aplauda si era fericit să fie in fata spectatorilor. Serile in care aplauzele rasunau minute intregi cand era cu doamna Stela pe scenă", a declarat Valentina Fătu, actriţă.

"E ultimul rol pe care îl joacă, ultimul rol in teatrul ăsta", a declarat Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă. Ultima dată când a trecut pragul Teatrului de Revistă a fost pe 18 decembrie. Apoi, starea de sănătate a actorului s-a degradat. În urmă cu două săptămâni, a fost internat la Spitalul Universitar din Capitală. După câteva zile, a ajuns pe secţia de terapie intensivă. Ieri seară, spitalul a anunţat că s-a stins din viaţă la 83 de ani, împliniţi pe 4 iunie.

Pe acelaşi subiect

"Ne-a lăsat fără cuvinte, să zic aşa. Nu pot să mă concentrez", a declarat Cristian Arşinel, fiul lui Alexandru Arşinel. "Era un fel de tată pe care de la un moment dat nu l-am mai avut si l-a suplinit cu ft mare succes. Sper să pot să ajung măcar la jumătate din cât a fost dumnealui", a declarat Alin Gheorghișan, actor. "În multe dintre aceste turnee am dormit împreună în aceeaşi cameră de hotel şi, repet, avea o grijă părintească. Dacă eu mă trezeam mai târziu dimineaţa, maestrul Arşinel bătea la uşă şi venea şi îmi aducea dejunul", a declarat Eugen Cristea, actor.

"Puţini oameni cred că s-ar fi putut urca pe scenă să facă comedie la nivelul pe care îl făcea el. Am mai fi avut nevoie multi ani de el", a declarat Marius Ţeicu, compozitor. Trupul maestrului va mai rămâne la Teatrul de Revistă până mâine după-amiază când va fi depus la capela cimitirului Bellu. Duminică, la ora 12, va avea loc slujba de înmormântare

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alexandru arsinel deces deces arsinel vasile muraru teatru
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024