Electric Castle 2023. Cezar, tânărul care şi-a tatuat numele festivalului pe picior pentru a câştiga un abonament pe viaţă
Prima noapte de distracţie la Electric Castle a trecut ca fulgerul pentru cei aproape 30 de mii de spectatori. Au petrecut până în zori şi au dansat pe toate genurile muzicale. A fost şi prima ploaie din această ediţie, o tradiţie pentru festivalul de la Bonţida. Seara nu a fost ferită, însă, de incidente: poliţiştii au oprit la intrare 11 tineri care încercau să introducă droguri la festival.
De Redactia Observator la 20.07.2023, 21:22Prima noapte pe domeniul Banffy a fost electrizantă. Zeci de mii de tineri care abia aşteptau să revină la Bonţida au ascultat muzica preferată până dimineaţa. Între zidurile castelului nu au răsunat, însă, doar acroduri electro.
Atracţii inedite în cadrul festivalului
Şi în acest an, iubitorii muzicii clasice au la dispozitie un pian, chiar în mijlocul domeniului Banfy. Preţ de câteva minute, indiferent de experienţă, oricine poate deveni muzician, iar melodia interpretată la pian este transformată în forme de lumină care sunt proiectate pe castel.
Distracţia la festival nu este ieftină. Dacă la distracţie şi dans nu au făcut economie, spectatorii au încercat să îşi drămuiască bugetul. Tamaş a renunţat la maşină anul acesta. A mers cu trenul special Electric Castle, la care un bilet costă 25 de lei.
- Electric Castle 2023. Peggy Gou nu va mixa pe scena de pe domeniul Banffy. Anunțul artistei
- Scuterist luat pe capotă, după o traversare de infarct pe DN2, lângă Adjud. Accidentul a fost filmat cu o cameră...
- Electric Castle 2023. Reacţia unor turişti din Turcia, veniţi pentru prima dată la festivalul de la Bonţida
Tamaş: Este cea mai ok metodă să mergem la festival.
Reporter: Anul trecut cum a fost? Ai rămas blocat? A fost aglomerat la plecare?
Tamaş: Am stat în trafic vreo 3 ore cred.
Alţii au venit cu cortul şi au plătit doar locul de campare: 50 de euro 5 zile.
Edi: În primul rând pentru buget, iar în al doilea rând îmi place mult să stau la cort. Cred că în două persoane, în 5 nopţi, cred că ne încadrăm în 1000-1500 de lei.
Cei mai curajoşi fani ai festivalului şi-au făcut un tatuaj-reclamă ''febra Bonţida'' şi au primit cadou un abonament pe viaţă pentru Electric Castle.
Cezar: Pentru mine nu este un big deal, având în vedere că am un picior destul de colecţie. Şi arată bine pe lângă celelalte.
În seara aceasta se anunţă o petrecere de neratat pe domeniul Banffy - cap de afiş sunt Macklemore şi George Ezra, în premieră în România.