Elena Udrea, sub control judiciar pe cauțiune
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea este cercetată sub control judiciar pe cauțiune, suma stabilită fiind de 5 milioane lei.
De Redactia Observator la 30.10.2015, 20:45Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea este cercetată sub control judiciar pe cauțiune, suma stabilită fiind de 5 milioane lei.
Potrivit unor surse judiciare, măsura a fost luată după ce Parlamentul nu a încuviințat arestarea preventivă, iar controlul judiciar pe cauțiune este următoarea măsură raportat la gravitatea faptei.
"Luând cunoștință de rezultatele supunerii la vot, de către plenul Camerei Deputaților, la 28 octombrie, a cererilor transmise de DNA (cerere de încuviințare a urmării penale, de reținere și de arestare preventivă), procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune (5.000.000 lei) față de inculpata Elena Udrea, în prezent deputat în Parlamentul României, care a îndeplinit, succesiv, în perioada decembrie 2008 — februarie 2012, funcțiile de ministru al Turismului, ministru interimar al Mediului și ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. (...) Inculpatei Udrea i se atrage atenția că nedepunerea cauțiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă", se arată într-un comunicat al DNA postat vineri seara pe site-ul DNA.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Elena Udrea trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemată; să informeze cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemată; să nu părăsească municipiul București, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului; să nu se apropie de ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect, pe nicio cale.
''Inculpatei Udrea i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", mai precizează DNA.
Elena Udrea, menționează sursa citată, va depune o cauțiune în valoare de 5 milioane lei, care va fi consemnată pe numele acesteia la dispoziția DNA prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție.
Măsura dispusă de procuror poate fi atacată, însă, într-o decizie, ÎCCJ arăta că prevederile legale nu instituie și posibilitatea de contestare a cuantumului cauțiunii, fixarea cauțiunii fiind atributul suveran al organului judiciar competent.
Sursa: AGERPRES