Antena LIVE

Curs valutar

Video

Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa

Cu miile pe pârtie, cu sutele la spital. Salvamontul a avut ieri cea mai aglomerată zi din istorie, când accidentele s-au ţinut lanţ în staţiuni. În goana după distracţie, mulţi turişti nu au mai ţinut cont de siguranţa lor şi a altora. Începătorii pe sanie s-au amestecat printre schiori, iar oamenii care au crezut că pârtiile sunt loc de promenadă au fost seceraţi ca popicele. În prag de weekend, exodul către munte continuă. Cei care au plecat astăzi spre staţiuni au stat chiar şi 8 ore în trafic. 

De la 03.01.2025, 19:53
WhatsApp
Vezi și:

Weekendul de vis a început a început cu un trafic de coşmar. Şoferii care au luat-o pe DN1 spre staţiunile de munte s-au împotmolit înainte să ajungă la Nistoreşti. Încă de dimineaţă, coloana de maşini se întindea pe 20 de kilometri. Cu ochii la aplicaţiile de trafic, oamenii au privit neputincioşi cum timpii de aşteptare cresc.

"La şapte de la Constanţa am plecat. Nici acum nu am ajuns la Predeal. Trei ore de când am intrat pe centură în Bucureşti. Şi apoi trei ore de la Comarnic, apoi, patru, apoi cinci!", spune un şofer. "De la Olteniţa şi am făcut şase ore. Nu mai venim niciodată! Mai avem o oră şi jumătate până la Braşov", spune alt şofer. "Noi suntem obişnuiţi. Problema e cu el, în spate. Cu copilul. Nu mai poate, săracul!", mai spune un alt şofer.

Cât faci din Bucureşti până în Predeal cu maşina

EXPERIMENT: Am plecat din Bucureşti spre Predeal dimineață, la ora 8 şi jumătate. Iniţial, aplicaţia de trafic ne arăta că vom ajunge aici în trei ore. Nu a fost cazul. Este acum 16:27. Deci opt ore petrecute pe drum. Opt ore am fi făcut şi dacă porneam din Timişoara spre staţiunile de schi din jurul Salzburg, în Austria. Şoferii exasperaţi au avut suficient timp să îşi verse nervii pe reţelele de socializare. 

Gluma virală a zilei a fost că degeaba am intrat în Schengen, dacă încă stăm trei ore la Comarnic. Din haosul de pe şosele, turiştii au intrat direct în haosul de pe pârtii. În căutarea distracţiei,  nimeni nu mai respectă nicio regulă. Copii sau adulţi care nu ştiu să stăpânească o sanie aleg totuşi să coboare pe ea în viteză. Şi se pun atât pe ei, cât şi pe alţii în pericol. 

Salvamontul a înregistrat un record negativ

După ce, ieri, în Predeal, un adolescent a fost secerat de o sanie venită în viteză, astăzi a venit rândul unui schior. Şi în acest caz, vinovatul a fugit. "A venit cineva cu o sanie şi l-a doborât instant pe tânărul băiat", a spus un martor.

"După cum puteţi observa în spatele meu încă sunt turişti şi la ora aceasta care vin să se dea cu sania. Nu respectă din păcate condiţiile meteo. Este gheaţă pe jos. Ei urcă până în vârful pârtiei, nu respectă nici zona delimitată pentru sănii. Vin în viteză, nu pot să controleze aceste sănii şi reprezintă un adevărat pericol", explică Sebastian Marinescu, Salvamont Braşov.

Alţii încă se dau pe derdeluş cu folia de plastic, ori se plimbă pe pârtii în şlapi de iarnă. În aceste condiţii, Salvamontul a înregistrat un record negativ. A primit, ieri, la nivel naţional, 161 de apeluri de urgenţă - cele mai multe din istoria salvatorilor. 100 dintre victimele la care au ajuns au avut nevoie de spitalizare, unii având inclusiv fracturi de membre sau de coloană.

Salvamontiştii amintesc că în cazul unui accident pe pârtie, cei din jur au obligaţia de a acorda ajutor victimei. În cazul în care aceasta este în stare gravă, nu trebuie mişcată de pe loc, ci protejată până la sosirea salvatorilor.

Ana Grigore

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea. ...

munte trafic haos bucuresti brasov predeal salvamont
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să păstraţi bonul fiscal?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
ANAF, schimbare așteptată de milioane de români. Sunt vești excelente
Fanatik.ro
Publicat 06.01.2025
Ai probleme cu somnul? Învață să dormi bine de la oamenii care locuiesc...
spotmedia.ro
Publicat 06.01.2025
China conduce revoluția vehiculelor electrice. Este și bine, și rău pentru mediu
spotmedia.ro
Publicat 04.01.2025
Cine este mama lui Sebastian Stan. Femeia din spatele succesului actorului român
Gandul
Publicat 06.01.2025
Ilie Bolojan, despre veniturile șefilor de la stat: „Nu mi se pare normal ca la...
Adevărul
Publicat 06.01.2025
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul...
A1
Publicat 06.01.2025
Horoscopul zilei de 7 ianuarie 2025. Peștii își găsesc sufletul pereche. Află...
CaTine
Publicat 06.01.2025
4 trucuri care te ajută să ai cel mai liniștitor somn. Cum să dormi bine și...
spynews.ro
Publicat 06.01.2025
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde...
GSP
Publicat 05.01.2025
Djokovic încă are traume după pandemia de Covid-19. Cu ce sechele a rămas...
Click.ro
Publicat 06.01.2025
De ce uiți lucruri la care tocmai te gândeai. Experții au dezvăluit motivul real
Useit
Publicat 06.01.2025
Cine este femeia care i-a sucit mințile lui Sebastian Stan, actorul român...
Redacţia.ro
Publicat 06.01.2025
Povestea lui Sebastian Stan, actorul român premiat cu Globul de Aur 2025. A spus...
libertatea.ro
Publicat 06.01.2025
Bianca Censori s-a fotografiat într-un body transparent, alături de soțul ei,...
ZU
Publicat 06.01.2025
Rețetă de gulaș. Cum să gătești acasă preparatul tradițional maghiar
Hello taste
Publicat 06.01.2025
Astmul indus de frig: ce măsuri să iei pentru copiii sensibili
Deparinti
Publicat 06.01.2025
Cele mai bune diete pentru 2025, dezvăluite într-un nou raport: există o...
ziare.com
Publicat 05.01.2025
Serialele turcești care vor cuceri telespectatorii în 2025 la Happy Channel
Happy
Publicat 06.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Vânătăile pe picioare: cum se formează și de ce apar fără să te lovești
Medicool
Publicat 06.01.2025