Explozie puternică într-un apartament de la etajul 10 al unui bloc din Galaţi. Geamurile de la balcon au căzut pe trotuar
O explozie s-a produs, miercuri dimineaţă, într-un bloc din municipiul Galaţi, proprietarul suferind arsuri de gradul unu la mâini şi la faţă. În apartament se mai aflau soţia sa şi copilul lor, însă aceştia au scăpat nevătămaţi.
De Daniel Murărescu la 28.04.2021, 11:41- Geamurile de la balconul apartamentului au căzut de la etajul 10 pe trotuar, fără a se înregistra persoane rănite
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, colonelul Eugen Chiriţă, deflagraţia s-a produs la etajul 10 al unui bloc situat pe Bulevardul Oţelarilor, acolo fiind direcţionate mai multe autospeciale, dar şi o autoscară mecanică. Pompierii au constatat că explozia a fost atât de puternică încât a spart toate ferestrele balconului, care au căzut de la etajul 10 pe trotuar. Totuşi, în apartament, în afara pagubelor produse la geamurile balconului, nu s-au mai înregistrat şi alte stricăciuni.
Proprietarul, un bărbat de 37 de ani, a suferit arsuri la mâini şi la faţă. În momentul exploziei, în apartament se aflau şi soţia bărbatului, dar şi copilul lor, care dormea în imediata apropiere a locului în care s-a produs deflagraţia. Nici femeia şi nici copilul nu au păţit nimic.
Explozia din Galați, din cauza unei acumulări de gaze
În urma verificărilor, pompierii au stabilit că explozia s-a produs din cauza unei acumulări de gaze. Dimineaţă, unul din soţi ar fi preparat cafeaua la aragaz şi nu ar fi închis gazele cum trebuie. În momentul în care bărbatul a aprins apoi lumina, în cameră s-a produs explozia, care nu a fost urmată şi de un incendiu.
Potrivit news.ro, geamurile care au căzut de la etajul 10 al blocului au căzut pe trotuar, însă nu a fost nimeni rănit şi nici nu s-au înregistrat pagube la maşinile parcate.