Antena LIVE

Curs valutar

Video

Familia gravidei operate de hernie nu crede că e copilul ei. Patru medici nu au fost în stare să descopere sarcina, zile la rând: "Deci o femeie la 90 de kg..."

Caz incredibil la Târgu Jiu. O tânără de 35 de ani s-a operat de hernie şi s-a trezit mamă. Era însărcinată în nouă luni, dar nu ştia. Nici medicii care au consultat-o timp de patru zile nu şi-au dat seama. Au descoperit chiar în sala de operaţie că femeia avea în pântec un bebeluş. Pacienta şi copilul sunt în afara oricărui pericol. Au fost deschise mai multe anchete care să stabilească dacă doctorii care au intervenit au greşit în vreun fel. 

De la 23.08.2023, 19:15
WhatsApp
Vezi și:

Tânăra de 35 de ani din localitatea Tismana a ajuns la spital cu dureri abdominale. În ultimii ani, a fost operată de mai multe ori în urma unei hernii intestinale. A crezut că se simte rău din acelaşi motiv. 

Mamă după o operaţie de hernie

"Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu sâmbătă. De atunci şi până ieri, timp de patru zile, a fost văzută de cel puţin patru medici. Dar niciunul nu şi-a dat seama că este însărcinată", transmite Diana Speretoiu, reporter Observator.

"Dacă îşi dădea seama, probabil că se cerea consult de specialitate şi se intervenea, se ştia de mult şi se făcea altfel intervenţia", crede Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu.

Pe acelaşi subiect

Cum a fost pus diagnosticul

Printr-un diagnostic pus doar prin palpare, fără ecografie, femeia a fost internată în secţia de Chirurgie. "Potrivit medicului chirurg, o ecografie nu ar fi fost relevantă pentru acest diagnostic şi a considerat că nu este nevoie de ea", a declarat Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu. 

A doua zi, a fost dusă la Radiologie. A semnat pe propria răspundere că nu e însărcinată şi că i se poate face această investigaţie la plămâni. "În timpul anamnezei, pacienta a spus că se află sub tratament cu anticoncepţionale, că are menstruaţie, neştiind că este însărcinată", adaugă Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu. 

Medicii au descoperit că e însărcinată

Pentru că se simţea tot mai rău, medicul chirurg a decis să o opereze de urgenţă. În momentul intervenţiei, doctorul a descoperit că intestinul era afectat, ligamentele din jurul herniei erau slăbite, iar infecţia era deja răspândită în abdomen. Tot atunci a văzut că uterul era mărit considerabil, semn că femeia era însărcinată. 

A chemat un ginecolog şi, în cele din urmă, femeia a născut o fetiţă de 3 kilograme şi 200 de grame. După cezariană, tânăra mamă a fost operată şi pentru afecţiunea pentru care i s-a făcut anestezia generală. "Mama se află internată la Terapie Intensivă, este conştientă, cooperantă. Iar copilul se află internat în secţia de Neonatologie, la fel, starea lui de sănătate fiind bună", mai spune Mihaela Ţicleanu, purtător de cuvânt SJU Târgu Jiu.  

Cum de nu s-a aflat de sarcină

Statisticile arată că la una din 2.500 de sarcini, femeia nu este conştientă de prezenţa fătului şi află că este însărcinată când se declanşează travaliul. În cazul acestei femei, timp de nouă luni, nimeni nu i-a monitorizat sarcina. Era supraponderală, aşa că apropiaţii nu ar fi observat câteva kilograme în plus. "Deci o femeie la 90 de kilograme... Nu poţi să-ţi dai seama, te gândeşti că s-a îngrăşat", comentează Ana Slivilescu, medic de familie. 

Femeia mai are două fete de 16 ani, gemene. Familiei îi vine greu să creadă. 

Cine e de vină?

Toţi medicii care au intervenit au fost chemaţi să dea explicaţii. O anchetă internă va stabili dacă a greşit cineva. "Din punctul lor de vedere, au procedat medical, dar noi trebuie să stabilim printr-o comisie. Comisia analizează şi spune dacă a fost sau nu aşa cum spune medicul", spune Dumitru Vienescu, manager SJU Târgu Jiu.

Ministerul Sănătăţii vine cu o explicaţie halucinantă. "Nu am informaţii că ar fi fost vreo problemă, în sensul de punerea în pericol a vieţii pacientei. Nu pot să vă relatez eu care este sau să vă dau relaţii despre fiecare procedură medicală pe care o aplică medicii din România", susţine Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii. 

Managerul SJU Botoșani, demis după moartea mamei ignorate de medici 7 ore

Cazul vine la scurt timp după ce o întreagă echipă medicală din Botoşani a lăsat şapte ore în agonie o tânără mamă, a cărei sarcină se oprise din evoluţie. Singura demisie după moartea Alexandrei a venit abia astăzi. Managerul maternităţii în care a murit în timp ce urla disperată după ajutor a renunţat la funcţie. 

Are loc cel mai mare protest de la tragedie. Sute de oameni au ieşit în stradă pentru a cincea zi, revoltaţi de modul în care sistemul sanitar din România funcţionează. Cadrele medicale care timp de şapte ore au ignorat-o pe gravidă au fost suspendate din funcţie. 

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

gravida hernie spital targu jiu operatie nastere
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024